DadsAround: Tocmai de aici începem. Nu ai fost căsătorit, dar ai copii și ai crescut tu însuți într-o familie în care părinții au divorțat.

Cum este să crești în umbra unui tată foarte cunoscut?

DadsAround: Eu am trăit uneori sentimentul că realizările mele sunt evaluate prin prisma tatălui meu.

Tatăl tău a fost o personalitate publică uriașă. Cum a fost să crești lângă un om atât de puternic?

Andrei Păunescu: Eu am moștenit de la tata și admiratorii, și adversarii, uneori fără să merit nici una, nici alta.

Sunt oameni care, la 15 ani după dispariția lui, pot să mă privească negativ doar pentru că sunt fiul lui.

Și există oameni care, pentru că l-au iubit enorm, îmi dau credit înainte să vadă ce fac eu efectiv.

Creditul acela trebuie umplut de calitate.

La fel și adversitatea moștenită trebuie înțeleasă ca ceva ce nu-mi aparține neapărat.

Adrian Păunescu, tatăl care a luptat să-și aibă copilul alături

Andrei Păunescu: Tata s-a luptat după divorțul de mama foarte mult ca să mă aibă lângă el.

Eram mic atunci.

Divorțul părinților mei a început pe la 1975 și s-a încheiat abia prin 1977, după procese și recursuri.

Tata avea un model foarte patriarhal al familiei.

Își imagina familia ca pe un trib care trebuie să trăiască împreună, în jurul capului familiei.

Poate avea și dezavantaje modelul acesta, dar la el dorința de a-și avea copiii lângă el era foarte puternică.

„Pentru mine, tata era și tată, și prieten”

Andrei Păunescu: Eu l-am perceput mult ca pe un tată-prieten.

Uneori era atât de implicat și atât de dornic să ne arate și să ne învețe lucruri încât noi oboseam.

El avea enorm de mult de oferit și nu înțelegea întotdeauna că cel din fața lui poate avea nevoie și de pauză.

Cum își exprima Adrian Păunescu emoțiile?

DadsAround: Vorbeați despre emoții? Îl vedeai plângând?

Andrei Păunescu: Sigur că da.

Plângea și nu se sfia să facă asta.

Putea fi foarte puternic, tunător, aproape imposibil de ignorat, iar în alte momente putea fi extraordinar de sensibil.

Și acasă era la fel.

Se emoționa la filme, la oameni, la povești.

Bunicul meu, care trecuse prin închisoare și prin lucruri extrem de grele, se emoționa și el, dar se rușina să plângă.

Tata îi spunea:

„Nu e rușine să plângi.”

Ideea lui era că oamenii puternici pot plânge dacă au suflet.

„Arată-ți și forța, și vulnerabilitatea”

Andrei Păunescu: Nu spun că idealul este ca un bărbat să plângă permanent.

Dar nici ideea că „eu nu-mi arăt sentimentele” nu mi se pare sănătoasă.

Arată-le.

Arată și forța, și vulnerabilitatea.

Tata era poet cu tot ceea ce presupunea asta.

Plângea, se enerva, apoi îi trecea foarte repede.

Uneori problema era că lui îi trecea imediat și se mira că nouă nu ne trecuse.

Eu îi spuneam:

„Înțeleg că ție ți-a trecut, dar ai fost atât de convingător când te-ai supărat încât lasă-mi și mie puțin timp.”

O familie în care divorțul s-a repetat între generații

DadsAround: Tu ai fost copilul unor părinți divorțați. Cum ai trăit experiența?

Andrei Păunescu: Eu vin dintr-o familie în care aproape toți au divorțat.

Bunicul meu din partea tatălui a divorțat de mama lui Adrian Păunescu.

Tatăl meu a crescut cu părinți despărțiți.

Mama mea provenea și ea dintr-o familie în care părinții divorțaseră.

Mama și tata au divorțat când eu eram mic.

Practic, divorțul a existat în mai multe generații ale familiei mele.

Când căsătoria nu mai pare indestructibilă

Andrei Păunescu: Crescând în mediul acesta, nu am avut niciodată ideea că o căsătorie este ceva indestructibil.

Poate tocmai de aceea am privit formalitatea căsătoriei cu scepticism.

Am văzut oameni care se căsătoresc și divorțează foarte repede.

Am văzut și oameni care pot avea o relație foarte lungă fără să se căsătorească.

Asta nu înseamnă că spun că mariajul nu este bun.

Poate da siguranță, stabilitate și un anumit statut familiei.

Doar că, în cazul meu, am ajuns să cred că existența unei relații nu depinde exclusiv de formalitate.

După divorț, tatăl lui Andrei a devenit și mai prezent

DadsAround: Din povestea ta pare că despărțirea nu l-a făcut pe tatăl tău să dispară. Dimpotrivă.

Andrei Păunescu: Da.

Bunicul meu, când s-a despărțit de bunica, l-a luat pe tata și tata a crescut cu el.

Iar tata, când s-a despărțit de mama mea, s-a luptat ani întregi ca eu să trăiesc cu el.

Ulterior, relația mea cu mama s-a normalizat.

În familia mea, tații au fost de multe ori părintele cu care copiii au rămas.

Ce înveți despre căsătorie când toți din jur au divorțat?

Andrei Păunescu: Am crescut aproape cu ideea că o căsătorie este ceva ce se poate desface.

Nu am avut magia aceea a căsătoriei ca fapt imposibil de distrus.

Și cred că scepticismul acesta m-a însoțit până la maturitate.

Autenticitatea înaintea și în timpul relației

DadsAround: Există ceva ce crezi că poate face un tată sau un bărbat pentru ca relațiile lui să fie mai sănătoase?

Andrei Păunescu: Eu cred foarte mult în autenticitate.

Să nu construiești la început o versiune a ta care nu poate fi susținută pe termen lung.

Dacă intri într-o relație făcând permanent lucruri care nu te reprezintă doar ca să fii acceptat, la un moment dat lucrurile se schimbă și celălalt spune:

„Nu mai ești cum erai.”

Fii tu însuți de la început.

Nu înseamnă să fii tiran, grosolan sau lipsit de sensibilitate.

Înseamnă să nu construiești o imagine falsă a ta.

Cea mai puternică amintire cu Adrian Păunescu

DadsAround: În comunitatea DadsAround am întrebat tații: „Care este cea mai puternică amintire pe care o ai cu tatăl tău?”

Pentru mine a fost un ritual foarte simplu: tata m-a chemat, pe la 18 ani, să facem împreună biftec tartar.

Pentru mine a fost un moment aproape sacru.

Care este amintirea ta?

Andrei Păunescu: Aș minți dacă aș spune că există una singură.

Dar sunt câteva care îmi vin imediat în minte.

Copilul prins într-o luptă juridică între părinți

Andrei Păunescu: Una dintre cele mai puternice amintiri vine din perioada în care exista deja o hotărâre prin care urma să locuiesc cu tata, dar mama nu voia să o pună în aplicare.

Tata încercase multe luni să rezolve situația.

Într-o zi, un prieten de-al lui a organizat practic preluarea mea de pe stradă.

Eram cu mama în drum spre școală.

Niște oameni au apărut, m-au luat și m-au dus la tata.

Pentru mine, copil fiind, experiența a fost foarte puternică și foarte dramatică.

„Nu mă cunoști. Cunoaște-mă și apoi alege”

Andrei Păunescu: Când am ajuns la el eu plângeam și spuneam că vreau înapoi la mama.

Tata mi-a spus aproximativ așa:

„Tu nu mă cunoști. Ai primit până acum doar informații despre mine dintr-o singură direcție. Stai câteva luni cu mine și vezi cine sunt. Dacă după aceea nu vrei să rămâi, nu te oblig.”

Pentru mine asta a fost foarte important.

Cum poate fi deformată imaginea unui părinte

Andrei Păunescu: Eu fusesem crescut cu o imagine foarte negativă a tatălui meu.

Mi se spuseseră lucruri care mă făceau să mă tem de el.

Când am ajuns să-l cunosc direct, imaginea s-a schimbat.

Am descoperit un om foarte diferit de cel pe care îl construisem în mintea mea din poveștile celorlalți.

Momentul în care copilul a putut alege

Andrei Păunescu: După câteva luni, tata m-a dus cu mașina la mama.

A oprit și mi-a spus:

„Acum mă cunoști și pe mine. Pe mama ta o cunoști. Alege tu.”

Mama era acolo.

Eu am mers la ea.

Dar mi-am dat seama de ceva foarte important: când locuiam cu mama, simțeam că nu puteam să ajung la tata.

Când locuiam cu tata, puteam să merg la mama.

Și am ales să rămân cu tata tocmai pentru că știam că relația cu mama nu-mi va fi luată.

După alegerea copilului, relația dintre părinți s-a normalizat

Andrei Păunescu: Eu nu am formulat atât de clar lucrurile atunci, eram copil.

Dar acesta era sentimentul.

Și după acel moment, relația dintre ei s-a normalizat mult.

Cum află un copil că părinții se despart?

DadsAround: Îți amintești cum ai fost anunțat că părinții se despart?

Andrei Păunescu: Nu a existat o conversație formală.

Într-o zi am văzut că mama ia televizorul, frigiderul, lucruri din casă și ne mutăm.

Asta a fost vestea.

Tata nu avea obiceiul de a o vorbi de rău pe mama.

Spunea doar că îi pare rău pentru ceea ce se întâmplase.

„Cu mama copiilor tăi ești într-o relație pe viață”

Andrei Păunescu: Cred că există ceva important aici.

Cu o femeie cu care ai fost căsătorit și cu care ai copii rămâi într-un anumit tip de relație toată viața.

Nu neapărat de cuplu.

Dar copiii vă leagă.

De aceea contează enorm ce spui la nervi și felul în care vă despărțiți.

Sunt lucruri care, odată spuse, nu mai pot fi luate înapoi.

Relația copilului cu mama după divorț

DadsAround: În comunitatea noastră întâlnim și situații în care tatăl încearcă să ajungă la copil, iar mama încearcă să păstreze distanța sau să transmită copilului o imagine foarte negativă despre tată.

Tu ai trăit ceva asemănător. Cum vezi relația copilului cu mama și cu tatăl după separare?

Andrei Păunescu: Eu merg pe cartea adevărului.

Pe prezentarea faptelor așa cum sunt.

Eu am trăit experiența în care tatăl meu îmi fusese descris drept un monstru.

Când l-am cunoscut direct, am descoperit altceva.

Și atunci am înțeles cât de ușor poate fi deformată imaginea unui părinte pentru copil.

„Dacă tatăl vrea să se implice, lasă-l să vină”

Andrei Păunescu: Eu am trăit cu tata după divorț.

Cred că există multe situații în care copilul poate locui preponderent cu mama.

Dar asta nu înseamnă îndepărtarea tatălui.

Dacă tatăl vrea să fie implicat, lasă-l să vină și să se vadă cu copilul.

Nu transforma fiecare întâlnire într-o formalitate rigidă.

Uneori nu poate ajunge exact în ziua stabilită.

Altădată poate avea timp să stea mai mult.

Relația copilului cu părintele nu ar trebui redusă doar la un orar.

Andrei Păunescu ca tată după separare

DadsAround: Tu ai avut mai multe relații în care au apărut copii. Cum ai gestionat despărțirile și colaborarea cu mamele lor?

Andrei Păunescu: Cu primii mei doi copii am avut o relație de familie lungă cu mama lor, fără să fim căsătoriți.

Când ne-am separat după aproximativ zece ani, am stabilit de comun acord ca cei mici să rămână cu mine.

Eu locuiam atunci împreună cu tata în casa familiei.

Mama lor venea să-i vadă când voia și au existat și perioade în care a revenit și a stat mai mult cu ei.

Practic, am ajuns și eu, după două generații, în situația tatălui cu copiii locuind alături de el.

Când copilul a ales să se mute la mamă

Andrei Păunescu: Când fiica mea a ajuns în adolescență și a simțit că are nevoie de mai multă libertate, s-a mutat la mama ei.

Astăzi ea are la rândul ei copii, iar eu sunt bunic.

Viața merge înainte și formulele de familie se schimbă.

„Am trăit aproape toate variantele”

Andrei Păunescu: Au existat și alți copii ai mei cu care relația de familie a fost foarte diferită.

Mama lor a ales să-i crească în altă formulă și eu am avut un acces mult mai redus la ei.

Nu spun că a fost bine sau rău și nici nu mă prezint drept tată perfect.

Spun doar că aceasta a fost realitatea mea.

Cu fiica mea mai mică, lucrurile au revenit la o formulă în care ea crește alături de mine și de mama ei, aproape ca într-o familie clasică, chiar dacă nu există formalitatea căsătoriei.

Am trăit multe dintre variantele posibile.

Dialogul dintre foștii parteneri

DadsAround: Cum ar trebui un tată separat să vorbească cu fosta lui parteneră?

Andrei Păunescu: În primul rând, să existe dialog.

Fiecare să spună ce vrea, ce poate și cât este capabil să ofere copilului.

Dacă există o miză uriașă și tatăl este convins că trebuie să lupte pentru ca acel copil să trăiască alături de el, poate exista și situația aceea.

A fost cazul tatălui meu.

Dar, în general, cred în deschidere și în discuție.

Dacă nu lași ura și lucrurile nespuse să se acumuleze, scazi riscul ca ele să explodeze mai târziu.

Când un tată nu mai are acces la copii

Andrei Păunescu: Eu am trăit și extrema opusă.

Cu unii dintre copiii mei am avut foarte puțin acces, uneori târziu.

Mama lor a dorit să-i crească într-un anumit fel.

Nu mă prezint acum ca un tată perfect și nu spun că toate alegerile mele au fost cele mai bune.

Dar aceasta a fost situația pe care am trăit-o.

Dragostea și formalitatea căsătoriei

Andrei Păunescu: Eu am o perspectivă foarte personală asupra căsătoriei.

Nu cred că un act poate produce sau proteja singur dragostea.

Pentru mine, dacă relația există, trebuie să existe prin ea însăși.

Asta nu înseamnă că instituția căsătoriei nu are sens pentru alții.

Spun doar cum am ajuns eu să privesasc lucrurile din experiența mea familială.

De ce au nevoie tații să vorbească între ei?

DadsAround: În grupurile DadsAround observăm frecvent că bărbații vin foarte analitici și foarte apărați.

Pe parcurs, încep să vorbească despre emoții și uneori devin vulnerabili.

Crezi că tații vorbesc între ei despre astfel de lucruri?

Andrei Păunescu: Pot vorbi despre toate.

Nu trebuie să alegi între a vorbi despre divorț și a vorbi despre fotbal.

Poți să discuți despre copil, despre o suferință, despre un meci și despre o bucurie.

Toate fac parte din viața unui om.

Problema apare dacă bărbatul a fost învățat de mic că nu trebuie niciodată să-și arate emoția.

Bărbatul poate plânge pentru că este om

Andrei Păunescu: Dacă un bărbat intră într-un asemenea grup foarte rigid și, treptat, emoția apare, poate că descoperă ceva ce nu și-a permis până atunci.

Și anume că vulnerabilitatea face parte din viață.

Există și victorie, și cedare.

Există și forță, și lacrimă.

Bărbatul poate plânge pentru că este om.

Nu pentru că devine mai puțin bărbat.

Diferențele dintre oameni nu trebuie transformate într-o competiție

Andrei Păunescu: Eu cred că oamenii sunt diferiți și că diferențele nu trebuie transformate automat într-o ierarhie.

Faptul că doi oameni sunt diferiți poate fi chiar ceea ce îi aduce împreună.

Tata mi-a scris cândva niște versuri pe o muzică făcută de mine pentru „Duminica în familie”.

Ideea refrenului era:

mereu diferiți, mereu împreună.

DadsAround: Mi se pare o încheiere foarte bună.

Andrei, îți mulțumim că ai venit și că ai vorbit atât de deschis despre lucruri foarte personale.

DadsAround Podcast la Itsy Bitsy FM continuă cu povești și conversații dedicate taților divorțați și separați.

Ne puteți urmări la radio, pe YouTube și pe dadsaround.com și vă invităm să intrați în dezbatere cu noi, inclusiv cu întrebări și propuneri de invitați.