În forma în care lucrez eu cu ele, ne uităm la sistemul familial — mamă, tată, copii și uneori familia extinsă — și la dinamica relațiilor dintre oamenii din acel sistem.

Pot apărea respingeri, conflicte, dezechilibre, relații dificile sau situații în care oamenii simt că ocupă un loc care nu le aparține.

Perspectiva aceasta încearcă să privească familia ca pe un sistem întreg.

De ce „familiale” și de ce „sistemice”?

Dragoș Riti: Există și o confuzie de termeni.

Sunt constelații familiale, nu „familiare”.

Au apărut inițial cu focus asupra familiei.

Ulterior metoda a fost folosită și în alte sisteme, inclusiv organizaționale.

De aceea termenul mai larg este „constelații sistemice”.

Perspectiva lui Dragoș asupra legăturilor dintre generații

Dragoș Riti: În această abordare există ideea că membrii familiei sunt legați foarte puternic și că experiențele generațiilor anterioare pot continua să influențeze felul în care funcționăm.

Eu privesc familia ca pe un sistem în care ceea ce s-a întâmplat înaintea noastră poate avea ecouri în relațiile actuale.

Relația dificilă cu propriul tată

DadsAround: Când ai început tu să simți lucrurile acestea în propria familie?

Dragoș Riti: Relația cu tatăl meu a fost extrem de dificilă.

În copilărie și adolescență simțeam foarte multă presiune.

Aveam senzația că mi se cer lucruri pe care nu le puteam îndeplini.

Multă vreme relația cu el a fost pentru mine mai degrabă o funie care mă ținea legat.

Momentul în care a început să privească altfel relația cu tatăl

Dragoș Riti: În 2009 am ajuns pentru prima dată la constelații familiale.

Aveam aproape 40 de ani.

Pentru mine a început atunci și o călătorie către relația cu tata.

Îl iubeam și îl uram în același timp.

În timp, am început să înțeleg mai mult din istoria lui.

Tatăl lui crescuse aproape fără propriul tată

Dragoș Riti: Părinții tatălui meu divorțaseră când el era foarte mic.

Practic, el mai mult nu și-a cunoscut tatăl decât l-a cunoscut.

Eu am ajuns să privesc o parte dintre comportamentele lui față de mine și prin istoria aceasta.

Pentru mine a schimbat mult felul în care mă raportam la el.

Nu mai vedeam numai:

„Tata mi-a făcut asta.”

Începeam să văd și omul care avea propria istorie înainte să devină tatăl meu.

Când copilul simte că trebuie să fie perfect

Dragoș Riti: În relația noastră simțeam că trebuie să fiu perfect.

Nu aveam voie să fac una.

Nu aveam voie să fac alta.

Totul trebuia să fie foarte riguros.

Un copil are nevoie de limite.

Dar când cadrul devine exagerat, poate ajunge să fie trăit ca o închisoare.

Eu așa îl simțeam.

„Am ajuns să fiu recunoscător pentru ceea ce am primit”

Dragoș Riti: Cu timpul s-a făcut mai multă liniște în mine.

Nu mai aveam aceeași dorință ca trecutul să fi fost altfel.

Am început să văd și calitățile pe care le-am luat de la tatăl meu și care fac parte astăzi din valorile mele.

Cea mai puternică amintire cu tata

DadsAround: Care este cea mai puternică amintire cu tatăl tău?

Dragoș Riti: Una dintre cele mai dragi este din perioada în care tata era consul al României la Paris.

Și-a cumpărat o mașină și ne-a luat într-o plimbare în afara Parisului.

Pentru mine a fost extraordinar.

Nu pentru mașină.

Ci pentru că eram cu tata.

Îl simțeam aproape într-un mod în care nu îl simțisem prea des.

Era bucuria lui și bucuria mea că suntem împreună.

Cele mai importante amintiri nu sunt neapărat spectaculoase

DadsAround: Este ceva ce vedem aproape de fiecare dată când punem întrebarea asta.

Nu apare neapărat un cadou enorm.

Nu apare Disneyland.

Apare:

„Eram cu tata.”

O plimbare.

O conversație.

Un drum.

Relația creează amintirea.

Divorțul lui Dragoș și relația cu fiul său

DadsAround: În 2009 erai și un tată proaspăt divorțat.

A avut divorțul vreun rol în călătoria asta?

Dragoș Riti: Cu siguranță purtam o suferință legată de faptul că familia se destrămase.

Relația dintre mine și prima mea soție devenise dificilă și, la un moment dat, situația devenise dificilă și pentru copil.

Divorțasem de aproximativ un an.

Fiul nostru avea opt ani.

„Dacă divorțăm, n-o să-ți mai vezi copilul”

Dragoș Riti: În durerea despărțirii, prima mea soție mi-a spus că, dacă divorțăm, nu o să-mi mai văd copilul.

Pentru mine a fost o luptă să reușesc să păstrez contactul cu băiatul nostru.

La opt ani, pentru el era evident foarte greu să înțeleagă ce se întâmplă.

„Divorțul vostru a fost cel mai bun lucru pe care l-ați făcut”

Dragoș Riti: Ani mai târziu, Petru mi-a spus ceva ce m-a șocat:

„Faptul că ați divorțat a fost cel mai bun lucru pe care l-ați făcut.”

Eu știam cât suferise și l-am întrebat:

„Cum poți spune asta?”

Mi-a răspuns:

„Pentru că nu mai suportam să vă aud țipând.”

Noi eram fiecare prinși în propria dramă și nu realizam cât de puternic ajungea conflictul nostru la el.

Momentul în care a descoperit constelațiile

Dragoș Riti: Eram deja într-o nouă relație.

Actuala mea soție studia psihologia și mi-a făcut cadou de ziua mea participarea la un atelier de constelații.

Nu mi-a spus unde merg.

Eu credeam că urmează o excursie.

M-am trezit într-o sală cu aproximativ 20 de oameni fără să știu ce urmează.

Pentru mine experiența a avut un impact foarte puternic și m-a făcut să încep să privesc altfel relația dintre părinți și copii.

Promisiunea făcută la 18 ani

Dragoș Riti: La aproximativ 18 ani, după o relație foarte dură cu tatăl meu, îmi făcusem o promisiune:

„Dacă voi avea copii, eu nu le voi face niciodată ceea ce mi-a făcut tata mie.”

Momentul în care aproape a repetat exact comportamentul tatălui

Dragoș Riti: Ani mai târziu, eram căsătorit și aveam copil.

Petru avea cam trei ani.

A spart vasele din bucătărie.

M-am enervat atât de tare încât mi-am scos cureaua, l-am fugărit prin casă și, când am ridicat mâna să-l lovesc, am avut imaginea tatălui meu făcând același lucru cu mine.

M-am oprit.

A fost unul dintre momentele mele de trezire.

Mi-am spus:

„Nu. Este nevoie de altceva.”

Nu este suficient să promiți că vei fi opusul tatălui tău

Dragoș Riti: Simplul fapt că îți spui:

„Eu nu voi face asta”

nu înseamnă automat că știi ce să faci în loc.

Dacă acesta este modelul pe care l-ai văzut, există riscul să revii la el când ești sub presiune.

Pentru mine a fost nevoie de un proces mult mai lung.

Relația cu copilul se repară în timp

Dragoș Riti: Dacă ai construit o relație dificilă cu copilul, ea nu se schimbă peste noapte.

Copilul își dezvoltă mecanisme de protecție.

Dacă a auzit permanent:

„Nu ești bun.”

„Nu ai voie.”

„Nu trebuie.”

apare și lipsa de încredere.

Trebuie să schimbi comportamentele tale și apoi să îi dai timp copilului să vadă că schimbarea este reală.

După divorț, cum mai vezi mama copilului?

DadsAround: Cum facem după divorț să nu mai vedem femeia aceea numai ca „fosta soție” sau chiar ca dușman?

Dragoș Riti: Cred că aici este una dintre cheile despărțirii.

Să o văd în continuare drept mama copilului meu.

Relația noastră de cuplu s-a terminat.

Dar ea rămâne mama copilului.

Și dacă îi pot respecta locul acesta, pentru copil lucrurile devin mai simple.

Copilul nu divorțează de niciunul dintre părinți

Dragoș Riti: Pentru copil despărțirea este dificilă indiferent cât de amiabil este divorțul.

El îi iubește pe amândoi.

Nu gândește:

„Acum mama și tata s-au despărțit, deci aleg unul.”

Ambii părinți rămân importanți pentru el.

Răzbunarea dintre adulți ajunge la copil

Dragoș Riti: Dacă îl vedem pe celălalt ca pe un dușman și vrem să ne răzbunăm, copilul ajunge într-o poziție extrem de dificilă.

Poate simți că trebuie să aleagă.

Poate încerca să echilibreze situația.

Poate lua partea unuia dintre părinți.

„Am greșit. Îmi asum partea mea”

Dragoș Riti: Un lucru important este să putem spune:

„Da. Aici am greșit.”

„Astea sunt lucrurile pentru care sunt responsabil.”

Nu înseamnă că totul devine ușor.

Dar separarea poate deveni mai așezată atunci când fiecare își asumă partea lui.

Nu vorbi urât despre celălalt părinte

Dragoș Riti: Dacă îi spun copilului:

„Mama ta nu este bună de nimic.”

„Ea a distrus căsnicia.”

eu atac o persoană pe care copilul o iubește.

În experiența copilului, o parte din identitatea lui este legată și de acea persoană.

De aceea asemenea atacuri îl lovesc și pe el.

Tatăl care „scoate copilul în lume”

DadsAround: Tu vorbești despre tată ca despre părintele care îl ajută pe copil să descopere lumea.

Ce se întâmplă dacă tatăl are numai un weekend la două săptămâni?

Dragoș Riti: Poate face asta și în timpul acela.

Poate deschide lumea copilului.

Să exploreze.

Să încerce.

Să descopere.

Să îi ofere și limite care îl protejează, dar fără să-l închidă.

Chiar și câteva zile pot conta

Dragoș Riti: Dacă ai numai weekendul acela, fii prezent.

Nu este suficient să iei copilul, să-l pui într-o cameră în fața televizorului și să spui:

„Am petrecut weekendul cu el.”

Pentru copil poate fi în continuare singurătate.

Ce îi poate spune unei mame care limitează relația cu tatăl?

DadsAround: De ce ar trebui o mamă separată să permită mai mult timp între tată și copil?

Dragoș Riti: În primul rând pentru copil.

Dar poate însemna și mai mult spațiu pentru ea.

Mai puțină luptă.

Mai puțină energie consumată în conflict.

Copilul nu este „copilul meu” împotriva celuilalt.

Este copilul nostru.

Tatăl copilului rămâne tatăl copilului

Dragoș Riti: Poate dialogul interior să devină:

„Indiferent cum a fost relația noastră, tu ești tatăl copilului nostru și vei rămâne întotdeauna în acel loc.”

Sau, în sens invers:

„Tu ești mama copilului nostru.”

Relația de cuplu se poate termina.

Rolul parental nu.

Noua relație după divorț

DadsAround: După divorț ai intrat într-o nouă relație.

Cum ai jonglat între rolul de tată și cel de partener?

Dragoș Riti: Greu.

Eu veneam cu un copil din relația anterioară.

Partenera mea avea și ea un copil.

Fiul ei locuia cu ea.

Fiul meu venea periodic la noi.

Și la început am înțeles greșit foarte multe lucruri.

Nu ești automat „noul tată” al copilului partenerei

Dragoș Riti: Eu am intrat în relație crezând că trebuie să fiu eu figura paternă pentru copilul ei.

A fost o greșeală.

El avea un tată.

Eu nu aveam să fiu niciodată tatăl lui.

Eu eram partenerul mamei lui.

Când am înțeles și am acceptat locul acesta, relația dintre noi s-a schimbat.

Am putut deveni prieteni.

Copilul era acolo înaintea noului partener

Dragoș Riti: Când intri într-o relație cu o persoană care are deja un copil, este important să înțelegi că relația părinte–copil exista înaintea ta.

Nu intri într-un spațiu gol.

Intri într-o istorie.

Noua parteneră intră și ea într-o istorie

Dragoș Riti: Același lucru este valabil și pentru noua parteneră a unui tată.

Ea nu primește numai bărbatul.

Primește și istoria lui.

Copilul.

Relația anterioară.

Familia.

Experiențele care l-au format.

Când construim o relație cu cineva, întâlnim întregul lui context.

Vinovăția tatălui divorțat

DadsAround: Vedem foarte multă vinovăție la tații divorțați.

Unii compensează cu excursii și cadouri.

Devine ceea ce se numește uneori „tată Disneyland”.

Alții se retrag aproape complet ca să nu mai alimenteze conflictul.

Ce facem cu vinovăția?

Dragoș Riti: În primul rând trebuie privită.

Dacă mă simt vinovat că am destrămat familia sau că copilul a rămas fără tata lângă el permanent, trebuie să înțeleg de unde vine această vinovăție.

Retragerea din viața copilului nu rezolvă conflictul

Dragoș Riti: Să ies din viața copilului pentru că nu pot gestiona relația cu mama copilului nu mi se pare o soluție.

Adultul trebuie să-și asume responsabilitatea.

Pot spune:

„Am greșit.”

„Acestea sunt consecințele.”

Dar asta nu înseamnă că trebuie să dispar din relația cu copilul.

Când ești primul din familie care divorțează

Dragoș Riti: Vinovăția poate fi foarte mare și dacă în familie nu există istoric de divorț, iar tu ești primul.

Apare:

„Toți ceilalți au reușit să țină familia împreună, iar eu nu.”

Dar merită să ne întrebăm și care a fost prețul plătit de unele dintre acele familii pentru a rămâne împreună.

„Am rămas împreună pentru copii”

Dragoș Riti: Există familii în care părinții spun:

„Am rămas împreună de dragul copiilor.”

Iar copiii, odată mari, spun:

„De ce ați făcut asta?”

Pentru că au crescut ani întregi în tensiune și conflict.

Simplul fapt că doi oameni nu divorțează nu înseamnă automat că mediul familial este bun pentru copil.

Nu încerca să schimbi permanent partenerul

Dragoș Riti: Una dintre marile dificultăți în cuplu este tendința de a-l transforma pe celălalt:

„Te fac eu mai bun.”

„Te fac eu să fii așa cum cred eu că trebuie.”

Este foarte greu să construiești o relație sănătoasă din locul acesta.

Întrebarea este:

„Pot să văd omul acesta așa cum este?”

De ce unii tați nu reușesc să fie prezenți nici când sunt cu copilul?

DadsAround: Unii tați ne spun:

„Vreau să petrec timp cu copilul, dar când sunt acolo nu reușesc să fiu cu adevărat acolo.”

Dragoș Riti: Merită să se întrebe ce se întâmplă în ei.

Uneori relația apropiată cu copilul este un teritoriu pe care nu l-au cunoscut în propria copilărie.

Nu au avut un asemenea model.

Și atunci conexiunea emoțională poate fi trăită ca ceva necunoscut sau chiar amenințător.

Aici poate fi util ajutorul specializat.

Copilul care încearcă să-și împace părinții

DadsAround: Ce se întâmplă cu copiii după divorț?

Dragoș Riti: Mulți copii simt impulsul de a-i aduce din nou împreună.

Rămân cu mama și îl caută pe tata.

Rămân cu tata și o caută pe mama.

Și pot ajunge să-și asume o responsabilitate care nu este a lor:

„Trebuie să-i împac.”

„Copilul cu rucsacul în spate”

Dragoș Riti: Fiul meu mi-a spus la aproximativ 20 de ani:

„Tu crezi că eu degeaba am fost copilul cu rucsacul în spate de la mama la tata? Eu încercam permanent să vă împac.”

Pentru mine a fost o conștientizare foarte puternică.

El purtase ani întregi lucrul acesta.

Copilul nu trebuie să repare familia

Dragoș Riti: Copilul nu are cum și nu trebuie să-i împace pe părinți.

Este responsabilitatea adulților să-i transmită că această sarcină nu este a lui.

El poate să-i iubească pe amândoi.

Atât.

„Îmi pare rău” și asumarea

Dragoș Riti: Pentru mine există o diferență între a căuta să-mi șterg pur și simplu vinovăția și a spune sincer:

„Îmi pare rău pentru ceea ce am făcut. Atunci nu am știut să fac altfel.”

Înseamnă să-mi recunosc partea.

Să fac un pas către celălalt.

Iar celălalt poate sau nu poate să primească pasul acela.

Consecințele faptelor noastre rămân.

Compasiunea în locul luptei pentru superioritate

Dragoș Riti: Mai util pentru mine decât să stau în judecată este să încerc să văd și suferința celuilalt.

Pot să nu aprob ceea ce a făcut.

Dar pot înțelege că un om cu propria istorie și propriile răni a ajuns să se comporte într-un anumit fel.

Nu este responsabilitatea ta să-l „repari” pe celălalt

Dragoș Riti: Dacă există un lucru pe care îl putem face, este să lucrăm asupra noastră.

Nu este treaba mea să te fac pe tine omul perfect.

Treaba mea este să-mi asum cine sunt eu și ceea ce fac eu în relație.

DadsAround: Dragoș, îți mulțumim pentru deschidere și pentru felul foarte personal în care ai vorbit despre tatăl tău, despre propriul divorț și despre relația cu copiii.

DadsAround Podcast la Itsy Bitsy FM continuă conversațiile despre paternitate, divorț și relația dintre tați și copiii lor.