Mulțumim că ai venit.

Marius Dan: Mulțumesc pentru oportunitate.

Este prima dată când mi se atribuie verbal, într-un cadru aproape formal, această titulatură: tată divorțat.

Mă recunosc drept tată, antreprenor, omul care conduce o firmă.

Mai puțin drept „tată divorțat”.

Și când o auzi spusă cu voce tare este o titulatură puternică.

Stigma statutului de tată divorțat

DadsAround: Ce este atât de puternic în formularea asta?

Marius Dan: Mi se pare că încă are o încărcătură negativă.

Pentru mine, în realitate, separarea poate deveni și o oportunitate de evoluție.

Dar există un stigmat, mai ales în raport cu familia, rudele și cercul social.

Ideea că ai divorțat este interpretată foarte ușor drept eșec.

Eu cred însă că uneori este pur și simplu o realitate de viață pe care trebuie să o accepți și din care să mergi mai departe.

Când copilul își dorește ca părinții să se despartă

Marius Dan: Părinții mei sunt împreună de peste 40 de ani.

Am o relație bună cu ei.

Dar în copilărie am văzut foarte multe conflicte între ei și foarte puține emoții pozitive.

Și m-am întrebat de multe ori care ar fi fost varianta mai bună pentru ei.

Eram copil și, evident, nu aveam răspunsul.

Dar au existat momente în care mi-aș fi dorit ca fiecare să-și vadă de drumul lui și să-i văd fericiți separat.

Poți fi divorțat emoțional fără să fi plecat din casă

Marius Dan: Pentru mine există două momente diferite.

Separarea emoțională.

Și plecarea fizică.

Poți locui ani întregi lângă cineva și să fii deja separat emoțional.

Poate trei ani.

Poate cinci.

Poate zece.

Dar mai există momentul în care îți iei efectiv bagajele și pleci.

Există un credit.

Un copil.

Poate doi copii.

O casă.

O viață construită împreună.

Iar momentul în care ieși pe ușă și știi că nu te mai întorci este complet diferit.

Pentru mine acela a fost divorțul real.

Divorțul nu te scoate din rolul de părinte

Marius Dan: Nu a fost ușor și nu este ușor, mai ales când există copii.

Dar tocmai copilul este și motivul pentru care relația cu celălalt părinte nu dispare.

Nu mai suntem un cuplu.

Dar rămânem părinți.

Nu devenim pur și simplu doi străini.

De ce au nevoie bărbații de conversații reale

Marius Dan: Apreciez ceea ce faceți voi pentru că bărbații au nevoie de conversații asumate.

Noi avem tendința să ne ascundem în spatele unor teme mai ușoare:

meciuri.

bere.

mașini.

pescuit.

Nu este nimic greșit în ele.

Dar conversațiile în care îți este greu să intri și din care poate îți este greu să pleci sunt cele de care avem nevoie uneori.

Mai ales când sunt copii la mijloc.

După separare se împart și prietenii

DadsAround: Ce s-a schimbat concret după ce ai plecat?

Marius Dan: Se împart apele.

Oamenii care înainte erau prietenii amândurora aleg uneori una dintre părți.

Mi-am descoperit adversari acolo unde credeam că am prieteni.

Se construiește rapid povestea:

unul este demonul.

celălalt este îngerul.

Și poți rămâne fără oameni pe care îi considerai apropiați.

Unii nu mai răspund la telefon.

Familia evită subiectul.

Este o schimbare socială foarte mare.

Rușinea de a spune că ai divorțat

Marius Dan: Am întâlnit bărbați care sunt despărțiți de unul, doi sau trei ani și încă vorbesc despre fosta parteneră ca și cum ar fi actuala.

Pur și simplu omit faptul că sunt separați.

Cred că există bărbați cărora le este rușine de propriul statut relațional.

Când fostul partener devine greu de recunoscut

Marius Dan: Poate cea mai dificilă parte nu este însă ce spune lumea.

Este schimbarea relației cu omul cu care ai crezut că vei crește copilul.

După separare, persoana pe care o vedeai drept partenerul tău în parenting poate deveni foarte greu de abordat.

Și aici apare una dintre cele mai mari provocări.

Pentru că ai nevoie în continuare de o relație funcțională între părinți.

Divorțul ca început, nu doar ca final

Marius Dan: În jurul divorțului există mult dramatism.

Dar eu cred că poate fi și începutul unei perioade extraordinare pentru ambii oameni.

Depinde foarte mult ce fac fiecare mai departe.

Primii ani sunt însă grei.

În cazul nostru separarea a venit inclusiv în perioada pandemiei, ceea ce a amplificat foarte multe lucruri.

Ar trebui să învățăm și cum se termină o relație

Marius Dan: Mi-aș dori ca, pe lângă discuțiile despre sexualitate și începutul relațiilor, copiii să învețe cândva și ceva despre cum ieși sănătos dintr-o relație.

Empatie.

Cum intri într-o relație.

Cum ieși dintr-o relație.

Cum te porți când lucrurile nu mai funcționează.

Eu nu am primit educația asta.

Ce poate învăța copilul despre relații de la tată?

DadsAround: Dacă ar exista o asemenea materie, ce ai vrea să-i transmiți copilului tău?

Marius Dan: Eu pot vorbi numai din experiență.

Pentru mine primul lucru este să stăm efectiv cu copiii.

Să vorbim.

Să ne jucăm.

Să ieșim din ecrane.

Cu fiica mea încerc să fiu un model.

Las telefonul.

O ascult.

Chiar dacă uneori ceea ce spune poate părea banal pentru mine.

Pentru ea nu este banal.

Copilul are nevoie să fie văzut offline

Marius Dan: Cred că astăzi copiii au nevoie să fie văzuți offline.

Să gătim cu ei.

Să ne plimbăm.

Să călătorim.

Să descoperim lucruri împreună.

Am călătorit cu fiica mea și am văzut cât de mult poate schimba perspectiva unui copil atunci când vede altă cultură, altă mâncare, alt peisaj.

Nu este niciun secret aici.

Este pur și simplu prezență.

Copilul părinților separați trăiește în mai multe lumi

Marius Dan: Copiii părinților separați pot avea două case.

Dacă sunt foarte implicați și bunicii, pot fi chiar mai multe.

Și în fiecare loc există reguli și modele puțin diferite.

Asta face cu atât mai importantă relația reală dintre părinte și copil.

Înstrăinarea părintească, trăită de Marius

DadsAround: Ai simțit în relația cu fiica ta ceea ce numim înstrăinare sau alienare parentală?

Marius Dan: Este unul dintre cele mai grele subiecte pentru mine.

Da, am simțit și simt lucrul acesta.

Și spun asta foarte atent.

Nu vreau să generalizez și nici să transform discuția într-o acuzație.

Dar poate apărea situația în care unul dintre părinți începe să vorbească negativ despre celălalt sau să creeze bariere în relația copilului cu el.

Și cel care pierde cel mai mult nu este părintele atacat.

Este copilul.

Nu te poți despărți complet de celălalt părinte

Marius Dan: Dacă aveți un copil împreună, relația nu poate fi întreruptă complet.

Poți să pleci foarte departe.

Poți limita contactul.

Dar tot există un copil care are doi părinți.

Din punctul meu de vedere, soluția este dialogul.

Când dialogul se rupe, începe o zonă foarte complicată.

Când tatăl se simte „vizitator”

Marius Dan: Una dintre experiențele mele a fost timpul foarte limitat cu copilul.

Din perspectiva mea, termenul de „vizită” este dureros atunci când vorbim despre propriul copil.

Am avut perioade în care aveam un weekend la două săptămâni.

Și mă simțeam aproape ca un animator.

Mergi la pizza.

Mergi la locul de joacă.

Încerci să comprimi relația dintre tată și copil într-un interval foarte mic.

Este foarte greu să construiești firesc o relație în felul acesta.

Când tatăl se simte redus la rolul de portofel

Marius Dan: Mai există și o altă experiență pe care eu am trăit-o.

Sentimentul că ești consultat pentru bani, dar nu și pentru deciziile legate de copil.

Medicație.

Vaccinări.

Grădiniță.

Școală.

Primeam uneori nota de plată sau contractul, dar nu exista anterior o conversație reală:

„Tu ce crezi?”

„Cum vezi situația?”

Și atunci ajungi să simți că ești doar portofelul.

Cum poate arăta înstrăinarea din perspectiva tatălui

DadsAround: Din ceea ce descrii apar câteva lucruri:

ești exclus din decizii.

simți că rolul tău este predominant financiar.

iar când îți revezi copilul după o pauză, uneori îl simți rece și nu înțelegi de ce.

Acestea sunt lucruri pe care le-au descris și alți tați din comunitatea noastră.

Antidotul: spațiu, întrebări și timp

Marius Dan: Pentru mine răspunsul a fost să ofer spațiu.

Să ascult.

Să pun întrebări.

Să comunic.

Să dau exemplul propriu.

Și, mai ales, să petrec timp cu copilul.

Chiar și o singură oră poate fi foarte valoroasă.

O oră în parc poate rămâne 40 de ani

DadsAround: Pentru adult poate părea banal:

o oră în parc.

o piatră găsită pe jos.

un joc inventat.

Pentru copil poate deveni o amintire pe care o păstrează peste zeci de ani.

Marius Dan: Exact.

La început mi se părea uneori absurd să stau în nisip și să mă joc cu pietricele.

Până când am înțeles că pentru ea acela este un univers.

Cum pentru mine munca este o lume importantă, pentru copil jocul este lumea lui.

Ce poate face un tată când are doar câteva zile pe lună?

DadsAround: Ce poate face concret un tată divorțat pentru relația cu copilul?

Marius Dan: Prezență.

Dacă ai doar o duminică la două săptămâni sau un weekend pe lună, atunci fii prezent în perioada aceea.

Spune-le prietenilor:

„Astăzi sunt cu copilul meu.”

Nu răspund la telefon.

Nu rezolv alte lucruri.

Sunt acolo.

Nu compensa absența prin cadouri

Marius Dan: Există tentația să cumperi timpul copilului.

Cadouri.

Dulciuri.

Jucării.

Pizza.

Pentru că îl vezi rar și vrei ca timpul acela să fie extraordinar.

Eu cred că este periculos.

Poți să spui și nu.

Eu îi spun fiicei mele destul de des „nu”.

Dar încerc să îi explic de ce.

Activitățile comune care îl țin prezent

DadsAround: Cum rămâi prezent cu fiica ta?

Marius Dan: Facem activități care ne plac amândurora.

Cățărare.

Munte.

Schi.

Bazin.

Și merg și la lucruri care îi plac ei chiar dacă pentru mine nu sunt extraordinare.

De exemplu locurile de joacă.

Pentru un adult pot fi gălăgioase și obositoare.

Dar este lumea copilului.

Și atunci trebuie să intri acolo.

Renunță la lucrurile mici care fură timpul mare

Marius Dan: Uneori înseamnă pur și simplu să las telefonul.

Sau să las cafeaua pentru mai târziu.

Să stau cu ea.

Sunt lucruri mici pentru noi.

Dar timpul copilului este limitat.

Povești scrise împreună cu fiica lui

Marius Dan: Am început și un lucru care îmi place foarte mult.

Scriem povești împreună.

Pornim de la lucrurile pe care le-am făcut într-o zi.

La final luăm una sau două idei și construim o poveste.

Un fel de ChatGPT offline.

Așa putem reveni peste câteva luni la momentul respectiv.

Desenăm.

Mai cântăm la pian.

Încerc să-i ofer mai multe experiențe creative și mai puțin ecran.

Ecranele pot ocupa locul relației

Marius Dan: Pentru mine ecranul poate deveni foarte ușor un ucigaș al timpului de calitate.

Nu numai între părinte și copil.

Și între adulți.

Este foarte ușor să-i dai telefonul copilului când conduci, când gătești sau când faci cumpărături.

Eu încerc în schimb să explic lucrurile pe care le fac.

„Acum conduc.”

„Acum semnalizez.”

Poate pentru mine pare banal.

Pentru ea este informație și relație.

Clătitele din weekend

Marius Dan: De exemplu, fiica mea știe să facă aluat de clătite.

Am început când avea aproximativ șase ani.

În weekendurile noastre știe că, la un moment dat, ea se ocupă de clătite.

Caută rețete.

Pregătește aluatul.

La final spală și farfuriile.

Este un mic ritual.

Și o responsabilitate.

Copiii pot fi implicați în viața noastră reală

DadsAround: Uneori credem că trebuie să inventăm permanent activități speciale pentru copil.

Dar putem pur și simplu să îl implicăm în ceea ce facem deja.

Gătit.

Drumuri cu mașina.

Cumpărături.

Treburile casei.

Copilul poate participa.

Plictiseala nu este un eșec

DadsAround: Și dacă se plictisește?

Poate este foarte bine.

Plictiseala îi lasă imaginației loc să apară.

În încercarea noastră de a ocupa permanent copilul riscăm să-l trecem din stimul în stimul fără pauză.

Marius Dan: Și cred că uneori întrebarea bună pentru părinți este:

„Copilul s-a plictisit sau m-am plictisit eu?”

Pot foștii parteneri să petreacă timp împreună cu copilul?

Marius Dan: Cred că, după ce conflictul s-a mai așezat și dacă ambii părinți pot face lucrul acesta sănătos, pot exista și momente petrecute împreună.

Nu ca un cuplu.

Ci ca părinți.

O înghețată.

O plimbare în parc.

Un moment pentru copil.

Noi am reușit o perioadă să facem asta.

Surpriza din parc cu mama copilului

Marius Dan: Îmi amintesc foarte clar un moment în parcul central din Brașov.

Am invitat-o pe mama fiicei mele fără să-i spun copilului.

A apărut acolo ca o surpriză.

Pentru fiica mea a fost un moment extraordinar.

Ani după aceea încă îmi spunea:

„Mai ții minte când a venit mama?”

Pentru ea era o experiență nouă: mama și tata erau amândoi acolo.

Dorința copilului ca mama și tata să fie din nou împreună

Marius Dan: Cred că mulți copii păstrează într-un fel dorința aceasta.

Chiar dacă părinții au alte relații.

Pentru copil, mama și tata rămân familia lui inițială.

DadsAround: Și când copilul spune:

„Vreau ca mami și tati să fie împreună”,

nu trebuie să-i spunem că este greșit să simtă asta.

Putem răspunde:

„Faptul că ne iubești și ne vrei împreună este un lucru foarte frumos.”

Emoția copilului poate fi validată fără să-i promitem că părinții se vor împăca.

Relația lui Marius cu propriul tată

DadsAround: Ce ai învățat de la tatăl tău despre cum să fii tată?

Marius Dan: Pentru mine este un subiect greu.

Generația noastră și generația părinților noștri sunt foarte diferite emoțional.

Noi am crescut în anii '90 cu cheia de gât.

Tatăl meu nu cred că a avut instrumentele pe care le avem noi acum.

Tată absent emoțional, bunic foarte prezent

Marius Dan: Ce este fascinant este că tata a devenit un bunic mult mai bun decât a reușit să fie tată pentru mine.

Cu fiica mea este extraordinar.

Ea îl activează.

Îl văd altfel.

Și cred că aici există un mesaj frumos pentru bunici:

nu este niciodată prea târziu să descoperi din nou partea asta a ta.

Generația în care copilul era „pupat în somn”

Marius Dan: Tata venea dintr-o generație în care exista ideea:

„Copilul se pupă în somn, să nu i se urce la cap.”

Nu era foarte multă afecțiune exprimată.

Mesajul era mai degrabă:

„Ai mâncare.”

„Ai casă.”

„Ce îți mai trebuie?”

Așa am crescut.

Ani de „război rece” între tată și fiu

Marius Dan: Am avut mulți ani o relație aproape inexistentă.

Am plecat de acasă foarte devreme.

Aveam 19-20 de ani.

Și eram tot în București.

Nu am plecat pentru studii în alt oraș.

Am plecat și din cauza acelei relații foarte slabe.

Prima dată când și-a văzut tatăl pur și simplu fericit

Marius Dan: Una dintre cele mai puternice amintiri cu el este foarte recentă.

Am reușit să-l conving să iasă pentru prima dată din țară după 60 de ani.

Am mers cu părinții mei și cu fiica mea în Italia.

Într-o zi l-am găsit pe terasa hotelului.

Se uita la mare și zâmbea.

Nu pentru că spusese cineva o glumă.

Pur și simplu zâmbea.

Și mi-a spus:

„Măi tată, dar frumos e aici.”

A fost poate prima dată când l-am văzut pur și simplu bine.

Când fiul începe să privească lumea prin ochii tatălui

Marius Dan: Până atunci fusesem copilul care aștepta ceva de la el.

Să-mi ofere.

Să mă înțeleagă.

Să fie tată.

Atunci am început să mă pun și în locul lui.

El a crescut într-o perioadă complet diferită.

Pentru copilul de atunci poate o bomboană adusă acasă era un eveniment.

Noi avem astăzi alte standarde.

Și când am început să văd lucrurile și din perspectiva lui, relația s-a schimbat.

„I-ai spus vreodată tatălui tău că îl iubești?”

DadsAround: I-ai spus vreodată „te iubesc”?

Marius Dan: Nu cred.

Nu încă.

Cred că relația mea cu el funcționează mai mult prin gesturi.

Poate că nu sunt încă pregătit să îi spun direct.

Cred că va veni momentul.

„Ție ți-a spus vreodată că te iubește?”

DadsAround: Și ție ți-a spus vreodată că te iubește?

Marius Dan: Nu cred.

Încă nu.

Golul dintre tați și propriii lor tați

DadsAround: Întrebările sunt dificile, dar le punem pentru că observăm aproape de fiecare dată același lucru.

La tați divorțați.

La tați separați.

Și chiar la tați căsătoriți.

Apare foarte des un gol în relația cu propriul tată.

Poate că una dintre căile prin care începem să-l vindecăm este chiar iubirea, spusă în modul în care poate fiecare.

„Tatăl iubește prin prezență”

Marius Dan: Asta cred că am învățat din toată experiența mea: prezența.

Eu iubesc prin prezență.

Poate nu îi spun fiicei mele „te iubesc” de câte ori îi spune mama.

Dar îi spun.

Și vreau să știe că sunt acolo.

Când este bine.

Când este bolnavă.

Când este nervoasă.

Când este dificilă.

Iubirea nu dispare când copilul se comportă urât

Marius Dan: Dacă suntem într-un magazin și vrea o jucărie, iar eu spun „nu”, poate plânge.

Poate face o criză.

Poate deveni foarte furioasă.

Eu rămân acolo.

Nu îi răspund prin violență.

Eu sunt adultul.

Am crescut într-o generație în care exista ideea:

„O palmă la timpul ei face educație.”

Eu nu cred asta.

Copilul nu trebuie să își câștige iubirea părintelui

DadsAround: Este foarte important ceea ce spui.

Dacă tratăm copilul bine numai când se comportă cum vrem noi și îi retragem afecțiunea când greșește, poate învăța că iubirea trebuie câștigată.

Marius Dan: Exact.

Eu nu-mi iubesc copilul pentru felul în care se comportă cu mine.

Nu este un obiect prin care să mă simt eu validat ca tată.

A existat și la mine această mândrie:

„Uite, am copil.”

Până când am realizat că relația nu poate fi despre orgoliul meu.

„Poți să fii mândră de tine”

DadsAround: Există și o formulare pe care am învățat-o și care poate fi utilă.

În loc să spui permanent:

„Sunt mândru de tine”,

poți întreba:

„Tu ești mândră de tine?”

În felul acesta nu mai este vorba numai despre aprobarea tatălui.

Copilul învață să se raporteze și la propria evaluare.

Ultimul mesaj al lui Marius către tați

Marius Dan: Cred că bărbații au nevoie să iasă din stigmat, teamă și rușine.

Să vorbească.

Cu copiii.

Cu familia.

Cu prietenii.

Cu partenera sau fosta parteneră.

Să recunoască unde au greșit și să pună întrebările prin care pot înțelege de ce relația s-a terminat.

Și cred că este mult mai bine să investim acum în copii funcționali și echilibrați decât să încercăm mai târziu să reparăm adulți care nu mai știu cine sunt.

DadsAround: Marius, îți mulțumim pentru curaj, sensibilitate și vulnerabilitate.

DadsAround Podcast la Itsy Bitsy FM continuă să aducă informații, povești și resurse pentru tații divorțați și separați.

Pentru că un tată divorțat nu trebuie să fie singur.