Cum ai zis tu, și pentru tine ca tată, dar și pentru alți poate tați, divorțați sau nu, care ar putea să regăsească unele lucruri ca fiind utile. Și când am citit textul respectiv mi-am dat seama că tu, tu ce vârstă ai acum.

Dr Ungureanu - TATA

70.

Ioan Ungureanu

70 de ani? Eu am 36. Mi-am dat seama că sunt câteva subiecte acolo, în, în, în foile alea, în pagina pe care le-ai scris, despre care noi nu am vorbit niciodată. Deci era vorba mai exact despre. Divorțul părinților tăi, bunicilor mei și despre asta o să vorbim și în momentul în care am văzut că pe foile alea. Tu mi-ai arătat mie niște lucruri pe care noi nu le-am vorbit niciodată. Mi-am dat seama că ar trebui să facem un podcast, să stăm de vorbă și să încercăm să scoatem la suprafață lucrurile astea, în ideea că în primul rând sunt utile pentru relația noastră și pentru noi doi. Dar poate, cum ziceam, și pentru alți oameni, și asta ar fi explicația pentru care eu acum vorbesc cu tine. Nu că n-aveam ce face sâmbătă este azi, ci pentru că mi se pare fascinant că tu ai propus chestia asta și vreau să îți mulțumesc că ai venit și că, practic, o să vorbim de niște experiențe pe care cumva le și dezgropi tu. Și îmi imaginez că eu, fiind tată divorțat, îmi dau seama că și pentru copii este o experiență extraordinară.

Ioan Ungureanu

Și chiar dacă tu ai 70 de ani, noi acum facem o plimbare. În momentul în care erai câți ani aveai când? 13, 13? Deci, înainte de toate, o să vreau să zic un pic despre tine. Deci tu ești taică-miu, ești medic Corect? Poți să îmi zici două, trei cuvinte despre tine, să știe lumea ce-i cu tine. Așa deci ești medic, ești tată a doi băieți. Corect? Da.

Ioan Ungureanu

Am terminat Facultatea de Medicină Generală, secția Medicină Militară în 1979. Am făcut trei ani de stagiatură, cum se făcea în perioada aia, după care am făcut rezidențiatul în medicină internă. Am lucrat la Spitalul Militar din Galați în jur de șapte ani, după care, după Revoluție, am plecat în țară. Am avut o absență de circa cinci ani din țară. Nu am putut lucra propriu-zis în Germania, noi nu eram în Comunitatea Europeană. Pe vremea aia trebuia echivalată diploma și în Germania nu se echivala decât dacă rămâneai definitiv acolo, ca etnic german. Ei n-aveau regim de emigrare. Dar m-am documentat, am lucrat asociat în niște cabinete de medicină de familie, ceea ce era o noutate pentru mine. Ulterior au apărut și în România. La vremea aia nu erau. Când am plecat eu și când ne-am întors, am deschis un cabinet împreună cu mama ta, ca medic de familie și am deschis un cabinet cu puținul pe care am reușit să-l adunăm, financiar vorbind, și ca aparatură. Am deschis un cabinet care a mers foarte bine până când a început concurența marilor firme medicale sau au venit cu investiții majore și nu avea rost să mai facem eforturi să menținem un cabinet micuț.

Ioan Ungureanu

Dar în acest cabinet a reieșit o listă lungă de pacienți pentru medicul de familie. După cum se știe, el lucrează cu o listă de pacienți și cu oameni care ne-au cunoscut. Avem pacienți de peste 25 de ani. Apropo de divorțuri, avem copii, foști copii care acum sunt pacienții noștri și care, din păcate, unii din ei atât de mari au crescut, încât au și divorțat.

Ioan Ungureanu

Dar stai puțin tu, tu cunoști printre pacienții tăi cu care practic ai creat și un soi de relații de amiciție, de prietenie.

Ioan Ungureanu

Chiar foarte strânsă.

Ioan Ungureanu

Dar tu cunoști inclusiv tați divorțați la rândul tău.

Ioan Ungureanu

Cumva și tați, și mame și mame, pentru că unii erau pacienții noștri băieți, alții erau pacientele noastre fete. Deci noi am aflat despre aceste divorțuri ori de la mamă, ori de la tată, câteodată de la amândoi care s-au despărțit și au rămas pacienții noștri separat. Important este pentru discuția noastră că mulți din acești pacienți divorțați aveau copii și atunci am văzut și evoluția și toată problematica copilului din părinți divorțați.

Ioan Ungureanu

Dacă tu mi-ai zis că rezonez foarte mult cu subiectul ăsta și. Îmi dau seama din ce îmi zici în momentul acesta că este, rezonezi și din perspectiva de Medic de corp, ca să zic așa, care interacționează într-un fel și cu partea psiho-emoțională mai mult sau mai puțin.

Ioan Ungureanu

Rezonez. Cum spui, îți preiau termenul atât cu acești pacienți, dar ducându-ne puțin înapoi ca nașterea, data de naștere. Să zic că altor tipuri de relație am avut în apropierea mea, în anturaj, tot felul de situații, prieteni, prietene care au fost în anturajul nostru și care au rămas ca la un moment dat au divorțat sau vecini sau cunoștințe. Din păcate, e o problematică foarte frecventă. Asta așa, ca să vorbim puține cifre. Așa, să zicem, o singură cifră. În America se consideră că în Statele Unite cam 51% din căsătorii se termină cu divorțuri. La noi nu e cazul, dar a început să devină un fenomen. Acum n-are rost să discutăm acum, că nu ăsta e subiectul, cauzele și de ce sunt tot mai frecvente aceste tipuri? Pentru că fenomenul acesta este. Ele sunt tot mai frecvente acum, ca să.

Ioan Ungureanu

Stai puțin, că te întrerup, zi-mi un pic. Crezi că dacă tot am vorbit despre cifre, crezi că în comunism divorța lumea înainte de 89?

Ioan Ungureanu

Îți aduci aminte? DIVORȚA mai puțin, dar.

Ioan Ungureanu

Îți aduci aminte prieteni de-ai tăi, colegi care au divorțat.

Ioan Ungureanu

Deci, ca cifre vorbind, divorțurile erau mult mai reduse. Cauzele erau multiple. Ca să începem cu o cauză mai prozaică, regimul comunist dădea indicații. Tatăl meu a fost judecător, a fost ofițer, după care a făcut dreptul după război și a lucrat, care.

Ioan Ungureanu

A fost în război.

Ioan Ungureanu

Dat tatălui meu. A fost și el ofițer de infanterie. A terminat în 1943 școala și a și plecat pe front, unde a stat un an și jumătate. A luptat până când a fost rănit și a fost retras de trupele combative pentru că era invalid de război.

Ioan Ungureanu

Dar, ca o paranteză, eu mă jucam cu avea o rămășiță de obuz în obraz. Mi-aduc aminte și mă jucam cu.

Ioan Ungureanu

O.

Ioan Ungureanu

Rămășiță.

Ioan Ungureanu

De obuz. Ne punea să o pipăim așa. Dar nu aia era rana pentru care a fost scos din armată, ci o rană la umăr. A avut o ramă mult mai, dar mult mai severă și bine putea să miște mâna, dar mult mai redus, ca să zic amplitudine ca forță. Și așa mai departe. Bun, deci revenind la problema cu.

Ioan Ungureanu

Ne întrebam ce întrebam în comunism dacă ai avut prieteni care au divorțat.

Ioan Ungureanu

Sau cunoștințe? Uite, m-am pierdut puțin. Deci, fiind judecător, știam de la el niște lucruri. Așa erau niște, că în comunism justiția era, nu era coruptă cum e acum. Era coruptă, acuma e coruptă de bani. Înainte era coruptă de indicațiile prețioase ale Corupții Partidului Comunist. Și aici era o indicație relativ bună, să zic, în sensul că judecătorii aveau dispoziție să dea foarte, foarte greu, pentru că divorțul se stabilea numai la instanța judecătorească. Nu era ca acum, cu posibilitatea, cu notarul. Da, și ei aveau indicații ca, în mod excepțional, să pronunțe cum se chema, adică să decidă că divorțul, să decizi că divorțul se adică trebuie consfințit, ca să zic așa, însemna că judecătorul a adunat niște probe și într-adevăr, acea familie nu mai putea să funcționeze, să meargă în continuare. Și atunci unul era pârât, se considera ori soțul, ori soția era pârâtul, adică celălalt, care declara divorțul, îl declara pe celălalt pârât. Adică spunea Eu vreau să divorțez de soție pentru că rămânea cu niște motive, eventual cu avocat.

Ioan Ungureanu

Și judecătorul stabilea dacă sunt motive serioase, Stabile. Era o mică grilă, ca să zic ce înseamnă motiv serios, dar în general linia era să minimalizeze, să spună. Astea nu-s motive, dar încercați să vă împăcați. Ba chiar erau. Era o procedură, nu mai știu exact cum se cheamă. Acum îmi aduc aminte. Erau două întâlniri de a încerca să îi împace. Întâlniri la instanța judecătorească, să-i împace pe cei doi, ca poate totuși să se răzgândească, să nu mai divorțeze. Bun. Asta era o cauză, să zic forțată, adică o cauză. Era o conjunctură. Divorțul era mai puține, pentru că. În primul rând, era o problemă. Cel care vroia să plece, să divorțeze n-avea cum să-l ducă în puterea spațiului locativ. Pe vremea aia nu, încă nu erau proprietăți. Dup-aia au început să apară și statul cu chirie. Nu se practica. Toată lumea avea atât de puțin spațiu încât nu-și putea permite să închirieze și atunci era un aspect. Eu divorțez. Unde mă duc?

Ioan Ungureanu

Unde locuiesc?

Ioan Ungureanu

Unde locuiesc? Pe de altă parte, era problema financiară, economică. Salariile erau niște salarii mediocre, din care abia puteai să trăiești, chiar dacă aveai două salarii, ori să rămâi într-unul singur și cu un copil. Era dificil.

Ioan Ungureanu

Dar familia? Cum se raportau părinții?

Ioan Ungureanu

În general, divorțul era, cum să zic, demonizat ca ceva rău. Adică părinții în general, cum e și de înțeles.

Ioan Ungureanu

Era o rușine. Eu vreau să știu.

Ioan Ungureanu

Că era o rușine, dar erau. Era un eșec și era privit ca atare. Sigur că da. Și bineînțeles că prima după prima reacție, că vai, ce păcat că divorțați imediat spunea Dar ce faceți cu copilul? Și el ce face? Nu vă gândiți la copil și așa mai departe.

Ioan Ungureanu

Da, da, da săracu copil ce face? Da, e firesc să pui întrebarea asta.

Ioan Ungureanu

Deci erau cauze obiective și subiective, să le spunem așa, dar cert este că erau mult, mult mai puține, mult mai puține.

Ioan Ungureanu

Dar tu ai avut un prieten sau o prietenă care ai cărui părinți să fi divorțat atunci, în perioada aia?

Ioan Ungureanu

Nu-mi mai aduc aminte. În mod sigur am avut. Acum n-aș putea să spun de ce.

Ioan Ungureanu

Mai erau cazuri, totuși, erau cazuri.

Ioan Ungureanu

Sigur că erau cazuri. Unii am cunoscut când erau deja părinții divorțați. Sigur, dar mult mai rar decât mult mai rar decât acum. Adică colegii mei de școală, de exemplu. Eram copil. Colegii mei de școală primară, gimnaziu, liceu. Nu prea auzeam pe unul să spună Domnule, eu sunt medic. Era o raritate și se vorbea așa Uite, săracul, părinții lui sunt divorțați.

Ioan Ungureanu

Cădeai tonul când spuneai despre poveștile astea.

Ioan Ungureanu

Da, da. Și te făceai că plouă. Adică nu vorbeai cu copilul sau cu colegul să îi faci vreo aluzie sau ceva, nu, Că bine, era totuși o chestie tristă, dureroasă pentru mulți din ei.

Ioan Ungureanu

Dar hai să ajungem atunci la tine. Deci. Deci tu aveai, ai spus treisprezece ani, aveai 13 ani.

Ioan Ungureanu

Am împlinit chiar în vara în care ei au divorțat.

Ioan Ungureanu

Și tu cum ai.

Ioan Ungureanu

Avut un cadou de 13 ani?

Ioan Ungureanu

Nemaipomenit! Noroc că n-a fost la 14 când venea buletinul, că era și mai venea buletinul o dată cu alt buletin. Auzi, da, zi-mi un pic cum a fost, că tu mi-ai povestit. Eu nu vreau să reiau eu. Zi-mi tu cum a fost.

Ioan Ungureanu

Acum a fost concret sau ce să zic?

Ioan Ungureanu

N-ai aflat? Ei ți-au spus că o să fac asta, Nu? OK.

Ioan Ungureanu

Deci ai mei erau căsătoriți de 16 ani. Eu m-am născut cam la trei ani după ce se căsătoriseră ei.

Ioan Ungureanu

Deci.

Ioan Ungureanu

13 ani de zile. Deci am stat în această familie și care funcționa destul de bine. Era destul de plăcută atmosfera. Și la un moment dat, tatăl meu a zis că e foarte bolnav și trebuie să se interneze într-un sanatoriu. Și deci o să stea acolo o vreme. Mama știa, dar el a zis ulterior că a vrut să mă menajeze pe mine, să nu fie ruptura bruscă. Dar brusc a fost el chiar sanatoriu sau altceva, dar a plecat și a dispărut de acasă fizic și a zis că stă la sanatoriu. Eu tot îl trăgeam de limbă, dar unde e? Hai să venim și noi să te vizităm. Lasă că mă rog, o tot. Mă rog, tot evitam, pentru că el deja se mutase cu o doamnă cu care s-a și căsătorit și pentru care a divorțat de fapt. Așa și. Mă rog, eu tot încercam să aflu. Întindeam sonde d-astea, întrebări capcană, că el mai venea să mai ne vedeam. Nu știu ce zicea, că îi dă cu bilet de voie, îi dă dreptul, dar îi dă voie să plece și deci nu poate să plece toată ziua.

Ioan Ungureanu

Bună ziua!

Ioan Ungureanu

Ce înseamnă că mai venea cît de des?

Ioan Ungureanu

La zece zile, La două săptămîni, da. De fapt, n-a durat prea mult, cîteva luni. Și eu odată, fiind acasă, eram la liceu și învățam după-amiază și sună la ușă. Eu citeam ceva, sună Portarul aveam. Era un blog vechi, aveam portar și zice A lăsat poștașul actele astea pentru d-voastră. Nici măcar un plic nu erau. Dar mă rog, asta vorbim de 1965 66, 66 66. Da, mă rog. Și mi-a dat în mână niște hârtii dactilografiate pentru dumneavoastră. Nu că zice uite, e pentru doamna Ungureanu, mama mea. Bun, mulțumesc frumos. Ion îl chema pe portar. Mulțumesc, domnule Ion, Mulțumesc frumos. Era un om mai în vârstă și mai arunc o privire așa. Când am citit, efectiv mi-a căzut cer un cap. Era așa se chema cerere de aducere în judecată a lu taică-miu. Pârâta era mama, cerere de divorț.

Ioan Ungureanu

Ce formulări aveau și ăștia?

Ioan Ungureanu

Nu s-au schimbat prea mult.

Ioan Ungureanu

La fel.

Ioan Ungureanu

Nu s-a schimbat prea mult. Și citesc eu acolo solicit divorțul pentru că atmosfera numai textual nu Mi-aduc aminte, evident, dar asta era ideea. Atmosfera e nesănătoasă pentru copil. Sunt certuri care uneori au fost, chiar s-au lăsat cu violențe. Absolut fals. Dar trebuia să vii cu motive ca să nu.

Ioan Ungureanu

Deci stai puțin, lucrurile astea nu se întâmplau.

Ioan Ungureanu

Nu, nu, nici vorbă.

Ioan Ungureanu

Nici certurile.

Ioan Ungureanu

Certurile erau, dar nu erau ceva. Nu cu scandal. Să vină vecinii sau știu eu. Sau cu injurii. Ai mei nu sau niciodată nu s-au jignit, prostule, tâmpitule Sau chestia asta, Doamne ferește! Nu. Dar era, cum să zic, nu prea mai mergea căruța. Începuse. Știi, e o vorbă când e dragoste puțină, e lesne de găsit pricină. Cam așa era. Adică se luau din lucruri, Nimic. N-ai pus cuțitul ăla nu știu ce. Sau cutare chestii de-astea.

Ioan Ungureanu

Dar tu cum simțeai certurile astea?

Ioan Ungureanu

Eu le simțeam, le resimțeam foarte rău, le simțeam foarte rău, îmi făcea rău. Încercam să-i calmez. De multe ori eram pus în poziția să iau apărarea unuia față de celălalt. Îi spun Lasă, mamă, lasă tată, că nu-i chiar așa, că nu eram chiar micuț și eu țineam foarte mult la amândoi și la atmosfera din casă.

Ioan Ungureanu

Și să-i împaci încet.

Ioan Ungureanu

Da, încercam să liniștesc lucrurile, nu neapărat să împac. Îi calmez, mai bine zis, știi, și nu prea îmi ieșea, nu prea îmi ieșea mai mama. Măsura ei extremă când se supăra, era că nu îi vorbea vreo două zile lu taică-meu. Știi, ceea ce și pe el și pe mine în egală măsură, ne afecta foarte mult. Mai bine aș fi vrut să se certe decât să-i văd că trec unul pe lângă altul încruntați.

Ioan Ungureanu

Așa diferență d-asta rece, așa.

Ioan Ungureanu

Da, și asta era în documentul respectiv. Eu am izbucnit în plâns de ăla nebun, pentru că îți dai seama și mi-am dat seama ce era cu sanatoriul. Abia atunci s-a făcut lumină.

Ioan Ungureanu

Te-ai simțit mințit?

Ioan Ungureanu

Da, și asta a fost prima reacție.

Ioan Ungureanu

Ai simțit că te-am mințit?

Ioan Ungureanu

Da, i-am și reproșat și el a spus Am făcut-o ca să menajez, ca să nu fi pus în fața unui divorț cu acte în regulă. Am spus să te obișnuiești cu lipsa mea. Păi ce să mă obișnuiesc? Când el a plecat de tot, practic și plecat a rămas. Mă rog.

Ioan Ungureanu

Adică stai puțin, că vreau să înțeleg aici. Dacă ți-ar fi zis adevărul, crezi că era mai bine?

Ioan Ungureanu

Da, absolut, da. Păi da, mi-a și spus ulterior m-a luat să mă. Cum se zicea pe vremea aia, să mă prelucreze. Am zis că mă las să îmi explice că aia este foarte important, dar o să spun imediat să termin cu asta. Da, da. Ca reacție de-asta, că e interesantă chestie. Apropo de ce vorbeam? De ce simte copilul ulterior? Ce mai scria el acolo? Nu am nicio pretenție. Nu există obiecte, lucruri de partajat, că nici nu prea erau, decât o putere de aragaz și un frigider. Am dus-o destul de greu și cer să îmi fie încredințat copilul. Așa era o formulă spre creștere și educare. Asta mi-a venit a doua oară. Mi-a căzut în cap pentru că prima mea reacție am zis Bă, vrea să plece, să plece, dar de ce să mă scoată pe mine din mediul meu? Eu mă simțeam foarte bine acasă, cu vecinii cu tot. Aveam liceul, aveam tot. Nici prin cap nu-mi trecea să mă duc eu în altă parte și, cu toate că eu eram foarte atașată de el și îmi plăcea foarte mult de el, îmi plăcea foarte mult de el.

Ioan Ungureanu

Totuși, eram foarte atașat de mama mea, care era puțin mai distantă, mai rece, dar legătura dintre noi era una foarte solidă. Era mama lângă mine. Ea până se fac șapte ani a stat cu mine acasă. Ea nu a lucrat. Am fost, nu eram în fustiță, dar eram atașat de o conexiune, conexiune frumoasă și era camaradul cu mine. Așa și nu știu cum să plec.

Ioan Ungureanu

Mami, îi ziceam Mami.

Ioan Ungureanu

Mami, îmi ziceam tot mami, păi voi ziceți după mine? Așa că ce.

Ioan Ungureanu

Chestie!

Ioan Ungureanu

Deci asta a fost a doua reacție. Ce să fac, să nu cumva să mă ia? Eu nu știam pe vremea aia, nu știu cum e acum în cadru. Dacă până la urmă se hotăra, se decidea divorțul. Copilul, dacă avea peste 10 ani, era chemat în instanța judecătorească să spună la cine vrea să rămână.

Ioan Ungureanu

Zece ani.

Ioan Ungureanu

De la 10 ani în sus. Eu aveam 13. Așa era chemat să spună Vrei să stai cu mama sau vrei să stai cu.

Ioan Ungureanu

Și te-a chemat.

Ioan Ungureanu

Da ce, ai fost cu mama? I-am spus și lui.

Ioan Ungureanu

Și el ce a zis când i-ai zis Cum.

Ioan Ungureanu

Stai, că îți spun imediat. Da, Deci, după prima reacție de.

Ioan Ungureanu

Așa.

Ioan Ungureanu

Cum să zic, de tristețe, de suferință, că mi-am dat seama ce se întâmplă. Citind fraza cu solicitarea de a fi, de a fi încredințat tatălui meu, s-a trezit imediat instinctul de apărare. S-a trecut imediat prima reacție într-un divorț, cel puțin, dar eu cred că și la alți copii. Bine, eu eram destul de mare, aveam 13 ani, poate un copilaș mai mic nu realizează, dar cel puțin în cazul meu, așa a fost. Prima reacție după. Adică după prima reacție, imediat vine o reacție de apărare. Cum o să fie viața mea primul lucru? Eu nu vroiam să plec din casa mea și să stau să locuiesc cu taică-meu. Și eu țineam la el, dar nu vroiam să renunț la a locui cu mama mea. Și a doua reacție foarte interesantă a fost când a venit mama acasă. Eu nu am știut cum să o consolez pe ea. Am luat-o de mână și i-am spus Lasă-mă, mă, că ne descurcăm noi. Nu-ți face probleme, mama, drăguța! Zice mama, să nu fii trist, să nu fii cutare.

Ioan Ungureanu

Dar nu știu. Am mai zis și eu ce i-a venit. Și i-am spus Lasă-mă să nu-ți face probleme, că eu mă descurc la tine, mă gândeam. Nu știam că ea știa și așa mai departe. Deci asta a fost reacția. O primă reacție, dar ulterior, ce am simțit? Și emotivitatea, mă rog. Legată de toată povestea asta a avut niște etape și s-a schimbat și pe termen scurt și ulterior, de-a lungul anilor, ce îți povesteam.

Ioan Ungureanu

Cum s-a schimbat.

Ioan Ungureanu

S-a schimbat în funcție în primul rând de comportamentul tatălui meu. Și aici ajungem la, zic eu, ce e important pentru tema noastră, cum trebuie să nu să se comporte toată strategia unui tată divorțat vis-a-vis de copil. Deci, cum spuneam, la un telefon, nu mai știu cum, eu i-am reproșat și i-am spus Cum ai putut să mă minți, să nu știu ce? Și el a spus Stai puțin, nu te grăbi, că stăm de vorbă și o să-ți explic. Și a venit, țin minte și acum și ne-am dus în Parcul Ioanid, cum îi spune acum puștii. Unii nici nu-i împart cu celelalte icoane. Eu eram mai mic. Ne-am așezat pe o bancă și zice Hai să-ți povestesc în esență ce a vrut să spună, că atmosfera era, nu era bună, că ei nu se mai înțelegeau. Și el n-a vrut ca eu să cresc într-o anumită atmosferă. Asta știu eu, marcată de niște tensiuni, niște neînțelegeri. Și aici a venit o chestie foarte importantă. Apropo de ce spun.

Ioan Ungureanu

Ce spuneam în notițele alea? E foarte important cum vorbește tata cu copilul, să nu se apuce să-i promită marea cu sarea. Vezi, eu divorțez, dar să știi că lasă, stai liniștit, că nu contează ce a fost până acum. Să vezi ce bine o să fie de acum înainte o să fie mai bine. Nu trebuie să se lase, zic eu, tentat să supraliciteze, să zică.

Ioan Ungureanu

El a făcut asta. Da ce ți-am zis eu?

Ioan Ungureanu

Nu numai că nu o să fie mai rău, o să fie mai bine, o să vezi. O să ne vedem periodic, o să mergem în vacanțe, o să mergem în excursii ca și cum îl oprea cineva sau ceva. Câtă vreme a stat acasă, să facă lucrurile astea.

Ioan Ungureanu

Dar de ce crezi că a făcut asta?

Ioan Ungureanu

El a încercat, pe de-o parte, mă gândesc eu, să îmi dea curaj, pe de altă parte să se justifice el pe undeva.

Ioan Ungureanu

Să se justifice.

Ioan Ungureanu

Să se scuze. Poftim?

Ioan Ungureanu

Se simțea vinovat. Crezi?

Ioan Ungureanu

Da, da, Absolut absolut. Era clar că era o vinovăție de care el încerca să scape în felul ăsta și să mă liniștească pe mine. E clar că el ținea foarte mult la mine și a venit cu niște promisiuni. Nici nu erau extraordinare, dar nu și le-a ținut. Aici vine ce spuneam a doua etapă.

Ioan Ungureanu

Stai puțin. Poți să îmi dai două exemple de promisiuni?

Ioan Ungureanu

Da. De exemplu, a spus O să ne vedem destul de des, cel puțin o dată pe săptămână. Ne vedem și facem ceva împreună.

Ioan Ungureanu

Ți-a promis chestia asta?

Ioan Ungureanu

Da, absolut.

Ioan Ungureanu

Și nu s-a ținut de promisiune.

Ioan Ungureanu

A ținut de cuvânt. Uite, acum n-am putut. Altădată nu știu ce o să mergem la patinaj împreună.

Ioan Ungureanu

Dar am.

Ioan Ungureanu

Mers de câteva ori. După aia n-am mai avut timp. M-am dus și eu cu colegii și așa mai departe.

Ioan Ungureanu

Dar să te întreb dacă îți promitea mai puțin. Dar se ținea, era mai bine. Absolut, Da, Absolut.

Ioan Ungureanu

Păi asta încă o dată. Revin la notițele alea pentru că m-am gândit mult când am scris acolo, mi-am amintit. Sigur, Nu trebuie să promită că face mai mult decât făcea când era acasă. Asta este o capcană.

Ioan Ungureanu

Stai că e ridicată aici și e un subiect și mai și. Când era acasă, cât făcea.

Ioan Ungureanu

Cu tine, trebuie să te gândești. Trebuie să fiu un tată mai bun decât eram când eram acasă. Mai rău, în sensul că o să mă înțeleagă copilul. Acum eu am plecat și n-am ce să fac. Atât pot să ofer.

Ioan Ungureanu

Dar când erau.

Ioan Ungureanu

La fel de.

Ioan Ungureanu

Bun? Dar când era.

Ioan Ungureanu

Că sunt trei variante, sunt la fel de bun. Sunt mai buni, sunt mai răi.

Ioan Ungureanu

Clar. Dar când era acasă, cum era cu tine? Ca frecvență.

Ioan Ungureanu

Ca frecvență era destul de scăzută. El era. Ți-am spus că era judecător la urmă, dar inițial era avocat pledant și avea cazuri și de multe ori a invitat de clienți la restaurant. El mai avea și niște, mă rog, mici aventuri și așa mai departe. De multe ori lipsea de acasă. Zicea că a fost și mama, se supăra, întârzia și așa mai departe. Și în general, pentru că această meserie de avocat, ca și atunci, ca și acum, nu e cu normă fixă și te duci când ai treabă și unde ai treabă. De multe ori lipsea de acasă sau promitea că mergem undeva sau că facem ceva. Și nu, nu respecta.

Ioan Ungureanu

De ce ți-a lipsit?

Ioan Ungureanu

Absolut, absolut! Și mama se enerva, pentru că eu mă supăram și spuneam Uite, mi-a promis că face cutare când era acasă.

Ioan Ungureanu

Deci da ce ziceam, mami? Ce zicea mama ta când te.

Ioan Ungureanu

Întreabă ce i-ai promis copilului că îi vopsești bicicleta? De ce i-ai vopsit? Am luat una de ocazie, vopsită și așa mai departe. Păi n-am avut timp, dar mâine o fac cucu și așa mai departe.

Ioan Ungureanu

Ce spunea e ok, nu e ok ce face? Îți zicea ceva despre asta? Mama da.

Ioan Ungureanu

Mama nu spunea că era. Discuția era în prezența mea. Comentariul era inutil. Ea voia să îl convingă să își respecte cuvântul, pentru că vedea că eu sunt trist și nemulțumit.

Ioan Ungureanu

E normal.

Ioan Ungureanu

Mai ales când eram mai micuț, la 7, 8, 9 ani mă apuca plânsul. Mi-ai promis că îmi face copilul. Mare greșeală să-i promiți copilului să nu te ții de cuvânt în general. Orice psiholog știe, orice părinte.

Ioan Ungureanu

Da, nici nu trebuie.

Ioan Ungureanu

Să fii.

Ioan Ungureanu

Patolog. Cred că mai.

Ioan Ungureanu

Bine nu îi promiți. Îi spui clar Nu, nu pot. Deci asta zic. Apropo de abordarea corectă a statutului, să-i zicem așa, în ghilimele de tată Divorțat este, cum să fiu de acum înainte? Da, la fel de bun, mai bun sau mai rău. Și apropo de promisiuni neacoperite, chiar mi-am notat dacă el e mai bogat, el își dă pensie alimentară, ce face? Dar dacă este un tată bogat, să nu cadă într-o capcană îngrozitoare, ca să nu piardă afecțiunea copilului? Să sară pe el cu bani, cu haine, cu de toate, dar punând-o pe mamă într-o postură inferioară, făcându-l pe copil să creadă că tata e bun, că el îmi dă și-mi pace. Și așa mai departe. Uite, mama, am cerut și nu mi-a dat. E rea dacă e micuț și nu înțelege treaba cu banii. Zice că.

Ioan Ungureanu

Dar de ce zici asta? La tine cum a fost?

Ioan Ungureanu

Nu, la mine pericolul ăsta n-a existat. Nu, nu, nu, nu.

Ioan Ungureanu

Era prea multă sărăcie. Sau ce? La ce te referi?

Ioan Ungureanu

Taică-meu și-a plătit pensia alimentară. Dar era un moment, un copil. Însăși ideea asta. Denumirea asta de pensie alimentară e, cum ai zice am un cățel, îi cumpăr boabe. Stai puțin, că și cățelul trebuie vaccinat, trebuie tuns, trebuie dus la doctori, nu?

Ioan Ungureanu

Cum?

Ioan Ungureanu

Păi da, dar mite un copil. Cum să îi dau pensia mea? Îi dau să mănânc, de exemplu. Mama avea cu el discuții în fiecare an, în toamnă, când trebuia uniformă. Noi purtam uniforme. Pe vremea aia uniformă de școală, pentru că într-un an îl făceam praf și trebuia. Plus că creșteam și trebuia. Așa îl chema la noi acasă și începeau niște negocieri de-astea. Legea pensiilor e nimic pe lângă ce negocieri se făceau acolo. Da, se scoate de la el o sumă suplimentară, lucruri pe care el n-avea. Nu, că n-avea. Oricum, avea salariu mult mai bun decât mama. Dar fiind căsătorit cu altă doamnă, care și ea avea salariu mai bun decât mama, că era tot juristă. Trebuia puțin răsfățată, că na, erau tineri căsătoriți, trebuia să meargă într-o excursie ca să ia o haină pe ea, ceva.

Ioan Ungureanu

Și atunci știai că se întâmplă lucrurile astea?

Ioan Ungureanu

Aici este altă temă. Ți-am zis eu când apare partenerul al mamei sau al tatălui, iarăși trebuie foarte mare grijă cum mă comport cu el vis-a-vis de copil. Eu, de exemplu, am avut momente când i-am făcut o scenă, I-am spus Ne-am văzut la munte, împreună, în Moldova, exact în anul în care divorțase, nu anul următor.

Ioan Ungureanu

14 ani aveai.

Ioan Ungureanu

Deci anul următor aveam 14 ani. Și ne-am dus acolo. Și eu când îi ceream ceva, dă-mi o fructă, unul cu zmeură cu asta. Băi, dar lasă că nu prea avem bani, că nu știu ce. Mamă și ea când cerea ceva imediat. Ah, pe mine mă duce la treaba asta. Și într-o seară i-am făcut o scenă, m-am certat cu el și i-am spus Cum adică eu te rog? Adică eu te rog și niște lucruri, că eu nu eram. Eram un copil foarte. Banca mea. Nu ceream luna de pe cer și mă refuzi. Sau mă amâni Și dacă. Kathy așa o chema. Kathy îți cere Cazi pe spate. Păi nu vezi că n-a fost așa? Dup-aia și-a modificat puțin atitudinea, dar era tentat să facă treaba asta.

Ioan Ungureanu

Dar zici că și-a modificat atitudinea? Adică ai zice că a înțeles mesajul tău și și-a învățat. L-am scuturat.

Ioan Ungureanu

Puțin, și-a dat seama că greșești.

Ioan Ungureanu

Pe undeva și copilul poate să îi spună dacă e mai măricel, să-l învețe pe tata, ca să zic așa.