Ioan: Fiecare cu sensul lui. Dar cum ai ales să lucrezi cu bărbații? Probabil ar fi fost mult mai simplu să te specializezi pe lucrul cu femeile.

Romina: Am să spun ceva ce nu cred că am mai spus public.

Totul a început în momentul în care am intrat în actuala mea relație. Am simțit și am creat cu partenerul meu o conexiune pe care nu credeam că este posibil să o am. Am crescut foarte mult amândoi, inclusiv emoțional și spiritual.

Undeva, în background-ul meu de relații și de viață, am avut tot timpul credința că și bărbații au emoții, și bărbații au sentimente și vor să se exprime.

Nu sunt doar cei care trebuie să aducă bani și să întrețină familia.

Ioan: Și ce emoții ai descoperit?

Romina: De toate felurile.

Dar au foarte multe vulnerabilități și frici. În special frica de a se deschide și, cu atât mai mult, de a se deschide în fața unei femei.

Există teama că va fi judecat, considerat slab sau că ceea ce spune va fi folosit împotriva lui.

Masculinitate, autoritate și vulnerabilitate

Ioan: Știu că ai făcut masterul în Psihologie Criminalistică. Are vreo legătură experiența asta cu interesul tău pentru bărbați?

Romina: Îmi place foarte mult domeniul și încă citesc cărți legate de el.

Am avut norocul ca la master, în zona tehnicii poligraf, să întâlnesc un profesor pe care îl vedeam ca pe un model de bărbat.

Era un bărbat puternic, care impunea respect și autoritate. Dar, la curs, avea și momente în care ne împărtășea vulnerabilitățile lui raportate la cazurile pe care le avusese.

Ne vorbea inclusiv despre greșeli, frici și propriile lui trăiri.

Mi s-a părut foarte valoroasă combinația aceasta: respect și autoritate, dar și vulnerabilitate.

Adică: nu îmi este frică să mă expun. Asta sunt și sunt împăcat cu ceea ce sunt.

Ioan: Și după aceea ai început să cauți lucrul ăsta și la alți bărbați?

Romina: Da.

Uitându-mă în urmă, mi-am dat seama că am fost predominant înconjurată de bărbați. Am crescut și într-o energie pe care eu o percepeam mai degrabă masculină.

A fost o etapă a vieții mele. Dacă nu ar fi existat, probabil nu aș fi cine sunt acum.

Ce roluri joacă un bărbat?

Ioan: Când se desparte un cuplu, ce se întâmplă cu aceste roluri?

Romina: Depinde foarte mult de dinamica pe care a avut-o cuplul înainte de divorț.

Ioan: Hai să vorbim despre roluri. Dacă ai pune la două extreme o relație toxică și o relație sănătoasă, ce roluri vezi că își asumă bărbații?

Romina: Un rol foarte des întâlnit este cel de provider.

Și îl poți avea atât într-o relație sănătoasă, cât și într-una toxică.

Problema apare atunci când acesta devine singurul rol: sunt doar cel care aduce bani.

Rolurile se schimbă însă în funcție de context. Un om nu poate avea un singur rol toată viața.

Ioan: Eu, când am divorțat, cred că am stat undeva între rolul de tată și, culmea, un rol de bărbat matur pe care poate nu-l accesasem suficient până atunci.

Romina: Dar în continuare ești tată și în continuare ești bărbat matur.

Rolurile se schimbă în funcție de context.

Când te duci la magazin, ești cumpărător. La serviciu ai un anumit rol. Dar în relația cu copilul tău ești tată.

Care sunt fricile bărbaților?

Matei: Eu simt mereu nevoia să cobor discuția din filozofie și metafore către ceva foarte concret.

Care sunt principalele frici ale bărbaților cu care lucrezi?

Romina: Vulnerabilitatea.

Teama de expunere.

De exemplu: sunt bărbat și îmi este frică să mă duc în fața altor bărbați și să spun: „Sunt într-o relație care nu-mi face bine. Nu știu ce vreau să fac. Nu știu dacă vreau să ies sau să rămân.”

Matei: Lucrezi și cu grupuri?

Romina: Da. Și grupuri, și unu la unu.

Emoțiile nu sunt doar în cuvinte

Matei: Lucrați doar verbal?

Romina: Nu. Lucrăm și cu corpul.

Folosim meditație în mișcare, shaking și diferite exerciții prin care oamenii lucrează cu tensiunea, furia sau rușinea.

Matei: Dă-ne un exemplu.

Romina: Shaking-ul este foarte simplu. Te scuturi și încerci să nu controlezi fiecare mișcare.

Am avut și sesiuni în care am lucrat cu exprimarea furiei prin mișcare și lovirea unor perne.

Ioan: Deci ținem furia în noi?

Romina: De multe ori, da.

Dar există multe forme de mișcare: poți să alergi, să mergi cu bicicleta, să lucrezi fizic.

Ioan: Și femeile?

Romina: Pot lucra la fel. Nu este ceva exclusiv masculin.

„Totul e OK” când nimic nu este OK

Ioan: Hai să ne întoarcem la frici.

Ai spus vulnerabilitate. Ai spus furie. Ce mai apare?

Romina: Comunicarea autentică.

Ioan: Adică eu spun „Totul e OK”, când în interiorul meu nu este nimic OK?

Romina: Exact.

Te întreb: „Cum ești?”

Și spui: „Extraordinar.”

Bun. Ce te face să fii atât de bine?

Și din momentul acela începem să săpăm.

Ioan: Eu am impresia că bărbații vorbesc foarte mult, dar spun foarte puțin.

În relația cu băiatul meu, de exemplu, am observat că am tendința să fiu rațional și generic.

Momentele în care se uită în ochii mei și simt că se conectează cu mine sunt momentele în care vorbesc sincer, emoțional. Când emoțiile mele sunt prezente în discurs.

Ai întâlnit dinamica asta între tații cu care lucrezi și copiii lor?

Romina: Am lucrat cu relativ puțini bărbați care sunt și tați, dar pot confirma ceva din ce spui.

O conexiune autentică se poate naște atunci când tatăl vine în fața copilului și ca om vulnerabil.

Tatăl care își permite să se joace

Romina: Noi, ca adulți, avem tendința să fim foarte raționali.

„Nu face asta.”

„Nu te arunca în baltă.”

Uneori poți să vezi balta și să spui: „Hai să sărim în ea.”

Să îți permiți să intri puțin în lumea copilului.

Ioan: De ce ne este atât de frică de copilul din interior?

Romina: Copilul are nevoie de siguranță.

La fel cum copilul tău are nevoie să simtă că părintele lui este acolo, și tu ai nevoie să construiești siguranță în relația cu tine.

Ioan: Și cum vorbești cu partea asta din tine?

Romina: Într-un mod asemănător cu felul în care vorbești emoțional și autentic cu copilul tău.

Poți inclusiv să te întrebi: „De ce am nevoie?”

Poate că răspunsul nu vine imediat. Important este să fii dispus să îl auzi și să nu pleci de la ideea că trebuie să aibă o anumită formă.

Copiii văd ce facem, nu doar ce le spunem

Ioan: Dar cu copilul tău poți să spui: „Uite, mie îmi este greu să spun ce simt”?

Romina: Copiii înțeleg foarte mult prin atitudine, comportament și fapte.

Nu doar prin vorbe.

Gândește-te la un părinte care îi spune copilului permanent să nu mintă, dar copilul îl surprinde de zece ori mințind.

Ce învață?

Învață din ce faci, nu doar din ce spui.

Ce poate învăța copilul din divorțul părinților

Ioan: Și atunci, dacă ești un tată divorțat, ce învață copilul din situația asta?

Romina: Depinde foarte mult de ceea ce îi transmiți prin comportamentul tău.

Poate să te vadă foarte revoltat.

Poate să te vadă, în timp, ajungând din nou într-o stare bună.

Este important ca un copil să vadă și că părintele lui are grijă de propria stare.

Pentru că, dacă eu nu sunt bine, pot să încerc să fac lucrurile bine pentru copil, dar pe termen lung devine foarte greu.

Ioan: Dar un bărbat poate spune: „Sunt egoist dacă mă gândesc la mine în loc să mă gândesc la copil.”

Romina: Nu cred că este despre egoism.

Copilul poate învăța inclusiv cât de important este să aibă grijă de propria lui stare.

În general, oamenii nu divorțează pentru că relația merge extraordinar.

Iar copilul poate învăța dintr-un divorț și ideea de onestitate față de sine.

Relația de cuplu se termină. Relația de părinți rămâne.

Ioan: Hai să luăm situația invers.

Avem un cuplu care s-a despărțit.

În cazul divorțului, copilul rămâne cu doi părinți, iar părinții rămân părinții copilului.

Lucrul ăsta nu se schimbă prin divorț.

Cum păstrezi relația dintre un bărbat și femeia cu care a fost într-o relație, când ei trebuie să continue să funcționeze ca părinți?

Romina: Relația se transformă.

Inclusiv noi ne transformăm ca oameni.

Recomandarea mea este să existe, dacă se poate, o relație suficient de bună între cei doi foști parteneri.

Nu spun că trebuie să devină cei mai buni prieteni.

Dar există momente în care este necesar să petreacă timp împreună cu copilul.

În astfel de momente putem să nu ne certăm, să nu redeschidem conflicte de acum 10 sau 15 ani și să nu folosim copilul ca spațiu pentru conflictul nostru.

Ideea este ca acel copil să crească într-un mediu cât mai armonios posibil.

Are nevoie de ambii părinți.

Și, în esență, copilul își dorește să-i vadă pe mama și pe tata bine, chiar dacă mama și tata nu mai sunt împreună.

Într-o familie există mai multe relații

Romina: De multe ori nu ne dăm seama că într-un cuplu există mai multe entități.

Există partenerul.

Există partenera.

Există relația dintre ei.

Iar când apare copilul avem și relația copil–tată, relația copil–mamă și relația de cuplu.

Relația de cuplu nu este același lucru cu relația de părinte.

Ioan: Și cum protejezi relația de cuplu când rolurile de părinți ajung să ocupe aproape toată interacțiunea?

Când deveniți mai mult părinți decât iubiți?

Ce se întâmplă cu cuplul după apariția copilului

Romina: Vă programați timp pentru voi.

Chiar dacă sunt numai zece minute pe zi.

Zece minute dimineața sau seara. Când există spațiu.

Știu că în primii ani există foarte multă oboseală.

Dar încercați să creați timp pentru voi ca relație.

Să împărtășiți lucruri despre voi.

„Cum mă simt?”

Nu doar ce a făcut copilul.

Copilul este foarte important, dar și voi sunteți importanți ca relație.

Ioan: Crezi că faptul că bărbatul nu vorbește despre emoții poate genera distanțarea și neglijarea cuplului?

Romina: Da.

Poate să apară o răceală în relație dacă nu mai vorbim despre ce simțim și nici măcar nu mai arătăm.

Lucruri mici care mențin conexiunea

Romina: De exemplu, îmbrățișarea.

Este la îndemână și nu costă nimic.

Ioan: Mai dă-mi câteva exemple foarte simple.

Romina: Privitul în ochi.

Dimineața, înainte să plecați, puteți lua un minut în care doar să vă priviți.

Nu trebuie să spuneți nimic.

Atingerile.

Un mesaj lăsat pe frigider.

Un mesaj trimis în timpul zilei fără nicio altă intenție:

„M-am gândit la tine.”

„Mi-e dor de tine.”

„Abia aștept să vii acasă.”

Lucruri foarte simple.

Un copil repară o relație?

Ioan: În experiența ta cu cuplurile, se discută frecvent despre a face un copil?

Romina: Da.

Am întâlnit și cupluri cărora chiar le merge bine și își doresc un copil.

Dar există și cupluri care își doresc un copil pentru a consolida relația.

Ioan: Poate copilul să închege o relație?

Romina: Nu.

Copilul nu ține relația împreună.

Ioan: Atunci ce o ține?

Romina: Comunicarea.

Încrederea.

Respectul.

Și ele merg cumva împreună.

Poți să vorbești trei ore și să nu spui nimic

Ioan: „Comunicare” este foarte generic.

Putem să vorbim trei ore și să nu spunem nimic.

Romina: Exact.

Mă refer la comunicarea vulnerabilă.

La situația în care știu că pot veni acasă și îți pot spune cum mă simt pentru că nu mă judeci.

Și poate nici măcar nu îți cer un sfat.

Îți cer doar să mă asculți.

Aici apare și ascultarea activă.

De multe ori nici nu mai ascultăm.

Auzim câteva cuvinte, ni se aprind beculețele și deja avem răspunsul.

Nu mai stăm să vedem ce se află în spatele mesajului.

„Am decis să fim dureros de sinceri”

Romina: Eu și partenerul meu am plecat de la un fel de înțelegere: să fim dureros de sinceri.

Și facem asta.

Ne-am spus adevăruri grele.

Uneori sunt greu de digerat.

Uneori partenerul îți apasă exact acele butoane despre care nici măcar nu știai că există.

Dar atunci măcar spui:

„OK, am și asta de lucrat.”

Știu ce am de făcut pentru a merge mai departe.

Din punctul meu de vedere, puține lucruri te fac să crești mai mult decât o relație de cuplu.

Căsătoria nu repară ceea ce nu funcționează

Ioan: Este căsătoria o soluție pentru o relație care nu funcționează?

Romina: Nu.

Ioan: Dar logodna?

Romina: Nici.

Un inel nu rezolvă problemele unei relații.

Ioan: Dar uneori oamenii par să știe, înainte chiar să se căsătorească, că ceva nu funcționează.

Romina: Cred că uneori simți.

Poate în corp.

Poate prin intuiție.

Iar intuiția nu este ceva exclusiv feminin.

Și bărbații o au.

Dar trebuie să fii dispus să te asculți.

De ce fug bărbații de ei înșiși?

Ioan: Ce înseamnă concret că un bărbat fuge de el însuși?

Romina: Fuge de statul cu el.

De durere.

De tristețe.

De furie.

Mulți bărbați nu au fost învățați să stea cu emoțiile lor.

Dar mă bucur să văd că sunt din ce în ce mai mulți care încep să se uite la ei înșiși.

Faptul că un bărbat are emoții și sentimente nu îl face mai puțin bărbat.

Înainte să te expui în fața partenerei, dă-ți voie să te uiți tu la tine.

„Ce mă doare?”

Paradoxul conexiunii

Ioan: De ce fuge cel mai des un bărbat?

Romina: E un paradox.

Cred că foarte des fuge de conexiune.

Dar conexiunea este și lucrul pe care îl caută.

O dorește, dar fuge de ea pentru că îi este teamă că va fi judecat.

Că nu va fi acceptat.

Că va fi respins.

Poate să îi fie teamă că merge la partenera lui, îi spune ceva profund și ea îl ia în râs sau nu îl crede.

Ioan: De ce ar face o femeie asta?

Romina: Pentru că și pentru ea poate fi ceva complet nou.

Dacă după cinci ani de relație te duci prima dată și vorbești așa, poate nici ea nu are instrumentele pentru a primi ceea ce îi spui.

Și ea poate avea propriile frici și propriile mecanisme.

Mesaj pentru bărbați

Ioan: Spre încheiere, ce le-ai spune bărbaților care vor relații mai sănătoase și mai autentice?

Romina: Să-și dea voie să fie bărbați.

Iar pentru mine asta înseamnă inclusiv să își arate sentimentele.

Durerea.

Tristețea.

Inclusiv momentele în care le vine să plângă.

Dacă s-au adunat multe, așază-te cu partenera la masă, la un ceai, la un pahar de vin, la ce vreți voi, și povestiți deschis.

Dacă este prima dată când faci asta, spune-i că este posibil să audă lucruri pe care nu le-a mai auzit.

Dar începeți să vorbiți despre emoții și despre cum vă simțiți.

Și faceți lucrul acesta cât mai des.

Blândețe față de tine și față de celălalt

Romina: Mai este ceva: blândețea.

Poți să îți propui o perioadă în care să fii mai blând cu tine.

Ai greșit ceva?

Ai spart o cană?

Nu trebuie să te pedepsești mental pentru fiecare greșeală.

Poți să spui: „Am spart-o. Îmi pare rău. O înlocuiesc.”

Și femeilor le-aș recomanda același lucru: blândețe față de ele și față de partener.

Când există un spațiu blând acasă, un spațiu în care există liniște, conexiune și iubire, devine mai ușor pentru amândoi să se întoarcă unul către celălalt.

Ioan: Foarte tare. Mulțumesc, Romina, că ai venit tocmai de la Alba până aici.

Romina: Și eu îți mulțumesc. Sunt onorată să fiu aici.

Ioan: Mai povestim. Sunt o grămadă de subiecte.

Romina: Cu drag.